Raed Arafat nu exclude ca România să aibă din nou 10.000 de cazuri de covid pe zi: „E posibil ca această creștere să continue”
Secretarul de stat Raed Arafat nu exclude ca România să aibă, din nou, 10.000 de cazuri de coronavirus pe zi în condițiile răspândirii accentuate pe care o are tulpina britanică. În ultimele zile, numărul de noi cazuri a crescut. Vineri, bilanțul a ajuns la 5010 cazuri.
„Tendința este de creștere. Nu mai este de platou. Tulpina nouă este din ce în ce mai predominantă. O persoană infectează 5 oameni. Numărul de infectați este mai mare. Asta dacă nu cumva ținem în frâu situația.
Nu pot exclude nimic, nu sunt clarvăzător. Ajungem la 7.000 – 8.000. E posibil ca această creștere să continue, dar măsurile sunt menite să încetinească această creștere”, a spus Arafat, la un post TV.
La nivel național, în ultimele 24 de ore, încă 5.010 români s-au infectat cu Covid-19. Din nefericire, și numărul deceselor se menține ridicat, fiind anunțate 108. Pe secțiile de Terapie Intensivă sunt internate, în stare gravă, 1.166 de persoane. Accesează pagina Realitatea.NET Coronavirus pentru informații LIVE - VEZI AICI bilanțul Covid.