MENIU

Medicul Radu Zamfir, în prima misiune de salvare de vieţi după accident

Doctorul Radu Zamfir

Medicul Radu Zamfir s-a întors joi în sala de operaţie şi după ce a realizat prima intervenţie chirurgicală de când a revenit la muncă, a pornit în prima sa misiune de salvare de vieţi, de la accident încoace. Un interviu realizat de Carmen Constantin.

A urcat din nou în avion ca să ajungă rapid la donatorul pentru care familia şi-a dat acceptul să îi fie prelevate organele, de data aceasta la Sibiu.

Mai multe vieţi care depind de transplanturi de ficat sau de rinichi pot fi astfel salvate, pentru că doctorul Zamfir a decis să meargă mai departe, în echipă cu ceilalţi medici, mai uniţi şi mai puternici. Devotamentul faţă de meserie contează şi pe viitor mai mult ca orice, iar medicul Radu Zamfir îşi respectă cu sfinţenie jurământul pe care l-a luat faţă de pacienţii săi. "Cand iesim din sala, am primit o veste, ca exista un donator la Sibiu si ne vom organiza sa mergem sa facem o prelevare de ficat.", a spus medicul Zamfir.

Medicul Zamfir a asigurat că, dacă fratele Aurei Ion, tânăra care a murit după accidentul din Apuseni, va dori să se facă doctor, îl va susţine."I-am zis că dacă vrea sa faca lucrul asta, e o idee inteleapta", a spus Zamfir. Întrebat de reporter dacă o să-l susţină, medicul a răspuns afirmativ: "Da, dacă o să-şi dorească, cum să nu?


Reporter: Ce v-a mânat înspre meseria asta?
Dr. Radu Zamfir: Bunicul meu a fost medic chirurg. In copilarie am apucat sa ii promit ca o sa l urmez si am facut-o. El saracul a murit  cand eram eu prin clasa a zecea, nu a apucat sa vada, dar cred ca-i mandru de mine!

R: S-a vorbit de dvs ca de un erou, dvs aveti un erou?
Dr: Modelul pe care il urmam aici cu totii este profesorul nostru care a fost locomotiva programului de transplant hepatic din Romania.


R: V-ati gandit vreo secunda sa renuntati la meseria dvs dupa accident? Va e teama ?
Dr: Mi s-au redus dramatic temerile.

R: Cand o sa mergeti la urmatoarea recoltare?
Dr: Cand o sa fie nevoie, o sa ma urc in avion.

R: Cu ce ganduri intrati in sala?
DR: Cu gandurile de a face aceleasi lucruri bune pe care eu consider ca le am facut si pana acum. Intru in sala la fel de motivat ca si pana acum pentru ca motivatia poate sa fie sau nu, nu poti sa intri asa, in dorul lenii, la operatie.

R: Cat de mult va mai ganditi la ce s a intamplat atunci?
DR: Creierul uman are un mecanism foarte complex de functionare si de protectie. Sunt lucruri care s-au intamplat si pe care nu poti sa le intorci sa fie altfel, pur si simplu s au intamplat.


R: Ce va amintiti in clipa asta?
DR: Totul, ca un film desfasurat intr o maniera accelerata, sub rezerva faptului ca am avut un traumatism cranian, in urma caderii, imi aduc aminte, da.

R: Cat de mult va implicati in activitatea cu studentii?
DR: Fiind o clinica universitara, studentii sunt la tot pasul la patul bolnavului, sunt si in sala. Interesul lor si preocuparea lor pentru a invata este si trebuie tratata cu seriozitate. Si in strainatate sunt destule porti deschise pentru studenti care vor sa se implice.

INTERVIUL INTEGRAL ÎN MATERIALUL VIDEO!

 

Mai multe articole despre:
accident aviatic interviu Radu Zamfir exlusivitate