Putin își dă arama pe față: de ce sunt rușii invidioși pe China? SUA și Kievul privesc diferit către vizita istorică de 3 zile a liderului chinez la Moscova
Întâlnire istorică la Moscova. Președintele Xi Jinping a mers la Kremlin pentru a se întâlni cu omologul său, Vladimir Putin. Cinci ore au durat discuțiile pe care o lume întreagă le-a urmărit cu interes, pe fondul situației cumplite din Ucraina. Este pentru prima dată când președintele Chinei spune direct că Putin este unul dintre cei mai dragi prieteni pe care îi are, după ce liderul de la Kremlin s-a ales cu un mandat internațional de arestare valabil în peste 120 de țări.
Este cea mai prietenoasă declarație a Chinei de la începutul războiului și cea mai apropiată poziție de Rusia, mai ales după ce Putin s-a ales cu mandat internațional de arestare.
"În ultimii ani, China a făcut un salt extraordinar în dezvoltarea sa. În toată lumea chiar și ăsta este un interes real pe care noi suntem invidioși", a declarat Vladimir Putin.
"Sperăm ca parteneriatul nostru strategic dintre China și Rusia va susține, pe de o parte, echitatea și justiția internațională, pe de altă parte, și va promova prosperitatea și dezvoltarea comună a țărilor noastre", a afirmat, la rândul său, președintele Xi Jinping.
Cei doi lideri mondiali au vorbit și despre războiul din Ucraina. Putin a spus că vrea pace și că a studiat planul în 10 pași de încheiere a războiului propus de Xi Jinping, însă nu este momentul, a dat Putin de înțeles.
"Am studiat cu atenție criza acută din Ucraina. Bineînțeles că vom avea oportunitatea să discutăm aceste probleme.
Știm că dumneavoastră porniți de la principiile justiției și respectării prevederilor fundamentale ale dreptului internațional de securitate indivizibilă pentru toate țările. De asemenea, știți că suntem întotdeauna deschiși la procesul de negociere", a spus liderul de la Kremlin.
Alianța Rusiei și a Chinei este mai vizibilă ca oricând și acest lucru nu a putut lăsa Statele Unite fără o reacție.
John Kirby, coordonatorul de comunicații strategice al Consiliului de Securitate al SUA: Acest lucru nu este ceva pe care aceste două țări tocmai l-au pregătit de când a fost ales președintele Biden.
R: Credeți că Putin și Xi ar trebui să se teamă de președintele Biden?
John Kirby: Ar trebui să îi întrebi asta pe ei, dacă se tem sau nu. Nu este vorba de frică. Este vorba despre președintele Biden care promovează obiectivele noastre de politică externă în întreaga lume.
Pe de altă parte, Kievul speră că președintele chinez își va folosi influența asupra lui Vladimir Putin în timpul vizitei sale la Moscova pentru a pune capăt invaziei Rusiei în Ucraina, a declarat un purtător de cuvânt al diplomației ucrainene.