MENIU

Psihologi: Tragedia din Colectiv, o traumă națională cu consecințe pe termen lung

Trauma nationale

Un dezastru cum a fost cel de la clubul Colectiv va lăsa urme adânci nu doar fizic, ci și psihic. 

Primii care au nevoie de psihoterapie sunt cei direct implicați, dar trauma ne afectează pe toti. Psihologii avertizează că această suferință comună va avea consecințe pe termen lung.

Traume au şi cei care au intrat în contact cu victimele în acea noapte sau în zilele care au urmat: medici, asistente, poliţişti, pompieri sau jurnalişti.

Potrivit specialiștilor, nenorocirea prelungită din aceste zile și săptămâni afectează toată România.

„Depinde mult de tipul de interacţiune directă cu această tragedie, dar cu siguranţă efectele majore pe care le putem vedea cu toţii durează câteva luni de zile, după care încep să se modifice şi în cea mai bună situaţie să se diminueze", explică Diana Vasile, preşedintele Institutului pentru Studiul şi Tratamentul Traumei, potrivit digi24.ro.

„Greul abia acum începe. Am trecut de starea de şoc, dar urmează al doilea val şi al treilea val şi al patrulea val", spune Claudia Popescu Tănase, coordonator echipe de permanenţă, supervizor în cadrul Colegiului Psihologilor, potrivit sursei citate.

Mai multe articole despre:
colectiv traumă incendiu colectiv