MENIU

PSD îl critică pe Cîțu: A băgat economia în șanț! Se vaită că vine CE să-l amendeze?

PSD

PSD susţine că ministrul finanţelor demis Florin Cîţu "se vaită că vine Comisia Europeană să-l amendeze", după ce "a băgat economia în şanţ", iar, în ultimele două luni, a făcut "dezmăţ în banul public prin cheltuieli bugetare nejustificate".

"Culmea tupeului! După ce a băgat economia în şanţ, ministrul Cîţu se vaită că vine Comisia Europeană să-l amendeze?!! Domnule ministru, în ultimele două luni, când aţi făcut dezmăţ în banul public prin cheltuieli bugetare nejustificate de 9,5 miliarde lei (0,9% din PIB) nu v-aţi gândit la deficit? Când aţi plătit 1,5 miliarde de lei bani publici pe plasme şi jeep-uri, deficitul unde era? Când v-aţi grăbit să aruncaţi 0,9 miliarde lei în conturile fraţilor Micula iar aţi uitat că există şi deficit?", a transmis, vineri, PSD într-o postare pe Facebook.

PSD mai susţine că Florin Cîţu a rambursat firmelor "de casă" TVA în valoare de 2,5 miliarde de lei.

"Cui aţi plătit despăgubiri ANRP şi unde s-au dus banii din Fondul de Rezervă, aproape 1 miliard de lei? Dar atunci când, fără să verificaţi, aţi semnat plăţi în valoare de 1,6 miliarde lei pentru primarii PNL prin programul PNDL? Când aţi rambursat firmelor de casă TVA în valoare de 2,5 miliarde lei, nu v-aţi gândit şi la deficit şi la amendă? Când aţi văzut că aţi rămas fără bani din cauza cheltuielilor haotice, domnule ministru demis, v-aţi gândit că ar fi bine, pentru ca deficitul să fie şi mai mare, să nu încasaţi nici venituri la buget de 7 miliarde lei??!! Nu spuneaţi, la a doua rectificare făcută în 2019, că veţi încasa 4,6 miliarde lei în două luni? A mai văzut cineva aceste încasări? Dar dvs. le-aţi văzut?", mai menţionează PSD.

De asemenea, PSD i-a mai transmis ministrului de finanţe demis că "a minţit" când a afirmat că deficitul va fi de 3,6% din PIB.

"De ce aţi amânat licitaţia 5G dacă nu erau bani, un minus de 2,4 miliarde lei la buget? Nu ştiaţi că veţi majora şi mai mult deficitul??! De ce minţiţi şi minţiţi şi minţiţi?! Aţi spus că anul acesta deficitul va fi de 3,6% din PIB şi că aţi luat în considerare şi creşterea pensiilor şi creşterea salariilor profesorilor! Atunci de ce Comisia Europeană estimează deficit de 4,9% din PIB în 2020??! Vreţi să spuneţi că şi Comisia minte??!!! Guvernarea PSD v-a predat lecţia de economie! Din păcate, nu aţi învăţat nimic din ea! În cei aproape 2 ani în care PSD a fost la guvernare, am ţinut deficitul bugetar sub 3% din PIB! Şi am plătit şi pensii şi salarii şi am făcut şi investiţii! Potrivit datelor Eurostat, deficitul bugetar ESA a fost de 2,6% din PIB în 2017, 3% din PIB în 2018 şi 2,8% din PIB în octombrie 2019. Chiar nu v-aţi saturat de atâtea minciuni? Mai puteţi??!", a adăugat PSD.

Avertismentele referitoare la deficitul structural şi la deficitul bugetar venite de la Comisia Europeană (CE) timp de trei ani au fost ignorate de guvernul PSD, a declarat, vineri, ministrul demis al finanţelor, Florin Cîţu, într-o conferinţă de presă susţinută după publicarea unui raport al CE în care se arată că deschiderea unei proceduri de deficit excesiv împotriva României este justificată.

Comisia Europeană a publicat vineri un raport potrivit căruia România nu respectă criteriul deficitului definit în Tratat şi că deschiderea unei proceduri de deficit excesiv este justificată. "Strategia fiscal-bugetară pentru perioada 2020-2022, adoptată de Guvern în data de 10 decembrie 2019 şi trimisă Parlamentului, prevede o ţintă de deficit de 3,8% din PIB în 2019, o cifră care potrivit Comisiei Europene constituie o dovadă prima facie a existenţei unui deficit excesiv în România, potrivit Tratatului privind funcţionarea Uniunii Europene", se arată în raport, informează Agerpres.

Mai multe articole despre:
psd acuzatii citu psd mesaj citu