MENIU

PSD nu se teme de noul partid anunțat de Liviu Dragnea

Marcel Ciolacu, liderul PSD

PSD nu crede că partidul pe care îl construiește Liviu Dragnea va avea succes. Radu Oprea, purtătorul de cuvânt PSD, spune că social-democrații nu se tem că fostul lor șef i-ar putea atrage pe actualii membri în noua formațiune creată, Alianța pentru Patrie. 

"Au mai fost incercări de a face și alte formațiuni politice despinse din PSD. Vă aduc aminte de alți presedinți (ai PSD - N.R.) cu aceleasi demersuri, iar azi sunt undeva în zona neparlamentară, bănuiesc că se va întâmpla același lucru. Toate încercările au avut același traseu," a afirmat Oprea.

În ultimul deceniu, 3 foști lideri PSD au încercat să formeze noi partide social-democrate. Tentativele lansate de Marian Vanghelie (PSD Independent) și Mircea Geoană (Partidul Social Românesc) nu au depășit stadiul de apariții meteorice, fără impact. Pro România, partidul format de Victor Ponta, a avut pentru o perioadă o evoluție spectaculoasă, iar pe fondul crizei interne din PSD, provocată de Liviu Dragnea, chiar a reușit să atragă numele grele, precum fostul premier Mihai Tudose. După succesul la europarlamentarele din 2019, partidul a intrat pe o pantă descendentă, iar la alegerile parlamentare din 2020 nu a reușit să intre în legislativ, iar în prezent pare să fi dispărut ca prezență pe scena politică.