Comisia Juridică a Senatului a respins ridicarea imunității parlamentare a lui Florin Bodog, la solicitarea DNA
Comisia Juridică a Senatului a adoptat luni, 19 aprilie, un raport nefavorabil asupra cererii DNA de încuviinţare a urmării penale în cazul fostului ministru al Sănătăţii Florian Bodog. Decizia a fost luată cu 6 voturi "pentru", unul "împotrivă" (UDMR) şi 6 abţineri (PSD şi AUR).
Înainte de votul din comisie, Biroul Permanent Naţional al PSD a decis, în şedinţa de luni, că senatorii partidului să voteze pentru ridicarea imunităţii fostului ministru social-democrat al Sănătății, Florian Bodog.
Senatorii jurişti şi Florian Bodog au putut să studieze, săptămâna trecută, în sala Comisiei juridice, dosarul trimis de DNA. Comisia juridică urmează să dea raportul în acest caz pe 20 aprilie, informează Agerpres.
Procurorii anticorupție îl acuză pe Florian Bodog că atunci când a fost ministru al Sănătății ar fi acţionat pentru ca o persoană angajată în funcţia de consilier personal să-şi încaseze salariul pe un an fără să se fi prezentat la serviciu şi fără să fi prestat activităţile la care era obligată prin contract.
În 2019, senatorii au respins o solicitare similară, ulterior procurorii obţinând date privind comiterea de către Bodog a altor patru infracţiuni de fals în înscrisuri şi abuz în serviciu.