PSD, în febra dezbaterilor fără adversar. Teodorovici, dezamăgit că nu a venit Cîțu
Liderii politici de la vârful PSD au intrat în febra "dezbaterilor" cu adversarii liberali, însă partenerii de confruntare nu se prezintă în ring.
Fostul ministru de Finanțe, Eugen Teodorovici, a fost prezent la o "dezbatere de unul singur", vineri, la Academia de Studii Economice, în condițiile în care Florin Cîţu nu s-a prezentat.
"Putea fi un act imagine pentru dânsul, l-ar fi ajutat, presupunând că ieri a fost doar o stângăcie din partea domniei sale. Eu am dorit să discutăm public, transparent despre economia și finanțele țării, nimic altceva", a declarat Teodorovici după ieșirea de la ASE.
„Preşedintele executiv al PSD, Eugen Teodorovici, l-a provocat ieri, 14 noiembrie 2019, pe ministrul Finanţelor Publice Florin Vasile Cîţu, la o dezbatere. Astăzi, 15 noiembrie, la ora 12.00, îl aşteaptă pe acesta în Aula Magna, din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti. Dezbaterea va fi moderată de un profesor universitar", potrivit unui anunţ al Partidului Social Democrat.
Surse liberale au declarat pentru Mediafax că ministrul de Finanţe nu îşi va face prezenţa la dezbatere.
Dezastru bugetar, anunțat de ministrul Finanțelor: deficit de 4%. "Au folosit metoda lui Al Capone"
Ministrul Finanțelor a prezentat, joi dimineață, situația bugetului de stat, într-o conferință de presă de la minister. Florin Cîțu spune că deficitul bugetar din acest an va sări de 4 procente, mult peste ținta anunțată de Guvernul PSD la începutul anului.
"Dacă nu facem nimic deficitul bugetar va trece de 4 la sută. Rectificarea bugetară va veni cu un deficit peste patru procente dacă nu facem nimic. Noi avem câteva soluții ca să nu ajungem acolo", a preziat Florin Cîțu.
Noul ministru al Finanțelor a acuzat guvernarea PSD că a lucrat cu "două bugete", unul fiind folosit ca instrument de partid, pentru finanțarea baronilor. Cîțu spune că va sesiza organele penale pentru "constituirea unui grup infracțional organizat în domeniul financiar":
"Ce am găsit la Ministerul Finanțelor a întrecut cele mai pesimiste așteptări ale mele. Nici instituțiile internaționale, cei de la Comisia Europeană, nu au știu aceste date. Economia României a fost condusă după două bugete. A existat un al doilea buget, cu toate informațiile reale, folosit pentru finanțarea baronii locali. Metoda folosită de Al Capone de a folosi două registre. Apar două întrebări aici: Ce facem cu acest jaf? Cine trebuie să plătească? Voi sesiza organele competente. Situația reală este mult mai gravă. Tot ce s-a întâmplat în ultimii trei ani a fost premeditat. În ultimii trei ani datele din buget au fost schimbate după plac, discreționar. Bugetul a fost transformat într-un instrument de partid. Nu se putea face acest lucru fără complicitatea Comisiei de Prognoză. Luăm în calcul sesizarea organelor constituirea unui grup infracțional organizat în domeniul financiar", a declarat Florin Cîțu, noul ministru al Finanțelor.