PSD cere ANCHETĂ pe motiv că premierul Cîțu ar folosi resurse guvernamentale în campania politică pentru şefia PNL
PSD solicită instituţiilor abilitate să declanşeze de urgenţă o investigaţie penală, după ce în presă au apărut informaţii potrivit cărora premierul Florin Cîţu ar folosi resurse umane şi bugetare din Cancelaria prim-ministrului în campania electorală pentru şefia PNL.
„Documentele apărute în presă cu privire la punctajele de comunicare pentru campania internă a premierului Cîţu, realizate de angajaţii Cancelariei premierului, constituie probe temeinice care justifică pe deplin o astfel de anchetă, iar în trecut au fost numeroase cazuri similare pentru care s-au constituit dosare penale. Punctajul emis de Cancelaria Prim-ministrului cu titlul \"Florin Cîţu candidat pentru preşedinţia PNL\" arată că premierul Cîţu şi-a stabilit sediul oficial de campanie în biroul său de la Guvern şi foloseşte, în mod necuvenit, resursele şi personalul bugetar în lupta sa politică din partid", motivează social-democraţii, într-un comunicat de presă transmis luni.
Potrivit PSD, "acest fapt se circumscrie unei infracţiuni de corupţie săvârşită de la cel mai înalt nivel al statului român, mai precis încălcarea art. 13 din Legea 78/2000 privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie".
„Conform acestui articol, folosirea influenţei ori autorităţii funcţiei de conducere în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obţinerii unui folos necuvenit, pentru sine ori pentru altul, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani, iar tentativa se sancţionează conform legii", adaugă social-democraţii.