MENIU

Protestele au continuat în mai multe orașe: "Fără imunitate, rezist"

Protestele au continuat în mai multe orașe

Peste 2.500 de sibieni se aflau sâmbătă seara, în jurul orei 20,30, la protestul față de Guvernul Grindeanu, în timp ce la Timișoara erau în Piața Victoriei circa 2.000 de persoane, iar la Cluj și Brașov numărul protestatarilor este de peste 1.500 de persoane, manifestații de amploare mai redusă având loc și în alte orașe din țară.

Peste 2.500 de sibieni participă sâmbătă seara, la protestul avizat de autoritățile locale, potrivit unor surse oficiale.

Ca și în serile precedente, oamenii și-au dat întâlnire în jurul orei 19,00, în Piața Mare din centrul municipiului, de unde mărșăluiesc prin oraș.

Manifestanții au steaguri, vuvuzele și pancarte cu lozinci anti-PSD și cer demisia Guvernului.

* TIMIȘOARA

Circa 1.500 de manifestanți s-au adunat și sâmbătă seara, în Piața Victoriei din Timișoara, și protestează pentru demisia președinților celor două Camere ale Parlamentului, Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu, pe care-i numesc ''penali''.

Alături de aceștia au mai fost amintiți, tot cu solicitare de demisie, Avocatul Poporului Victor Ciorbea ''cel care trebuia să apere interesele poporului, nu pe cele ale penalilor'', șefa CNA Laura Georgescu, în timp ce pe premierul Sorin Grindeanu l-au numit ''trădător'' și s-a cerut și demisia Guvernului.

Organizatorii protestului au făcut apel pentru semnarea ''Proclamației România 2017+'' și i-au întrebat pe cei prezenți dacă vor să mai vină și duminică seara în piață, răspunsul fiind afirmativ însoțit de uralele ''Rezist''.

''Este foarte frig, nu vom mai putea să stăm în fiecare seară în piață, dar asta nu înseamnă că am pierdut ceva'', au spus organizatorii, dar protestatarii au răspuns ''Rezistăm, nu plecăm''.

Au fost reamintite motivele care au declanșat seria protestelor, respectiv adoptarea de către Guvern a OUG 13 și efectele ei, chiar dacă ulterior a fost abrogată.

Pentru a se mai încălzi, participanții la manifestație sar, cântă, suflă în vuvuzele, bat în tobe.

Organizatorii protestului și-au exprimat speranța ca duminică seara să fie mai multă lume în piața centrală din Timișoara.

* CLUJ

Peste 1.500 de persoane protestează sâmbătă seara, potrivit forțelor de ordine, în centrul municipiului Cluj Napoca, în jurul orei 20,30.

Manifestanții au început să se adune în Piața Unirii încă de la ora 19,00.

Oamenii cer în continuare demisia Guvernului Grindeanu și adoptarea de către Parlament a OUG 14, de abrogare a OUG 13.

În jurul orei 20,00, protestatarii au pornit în marș prin centrul orașului, scandând lozinci antiguvernamentale și agitând steaguri tricolore.

"Stopați dezinformarea", "Fără imunizate, rezist", "Demisia", "Ne-am trezit" sunt câteva dintre mesajele de pe pancartele manifestanților.

Unii dintre ei au venit cu mesaje ieșite din comun, cum ar fi "Protekzye psihotronică împotriva forțelor inculte" și cu coifuri de staniol pe cap, explicând că acestea îi ajută să se apere de așa zisele unde psihotronice, prin care s-ar manipula mulțimile de oameni, după cum s-a declarat recent în media.

* BRAȘOV

Un număr de 1.500 de persoane s-au adunat în fața Prefecturii Brașov, sâmbătă seara, în jurul orei 20,30, potrivit forțelor de ordine.

În continuare se dorește demisia primului ministru, a președinților celor două camere ale Parlamentului, Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu, și demisia conducerii CNA.

"Numărul de oameni este mai mic în această seară, este adevărat. Oamenii stau în casă că este ger, dar în același timp există și oameni care sunt în stradă. Există o parte a societății care își dorește o rezolvare a Ordonanței nr.14 într-un mod constituțional . De asemenea, avem și noi puținele cereri cum sunt: demisia președinților celor două Camere ale Parlamentului, demisia primului-ministru și al conducerii CNA", a spus coordonatorul acțiunii de protest, Radu Hossu.

La ora 19.50, coloana de aproximativ 500 de manifestanți a plecat în marș pe un traseu din centrul orașului parcurgând bulevardul Eroilor-zona Patria-str. Iuliu Maniu—str.Nicolae Iorga-Casa Armatei-str.Mureșenilor-Piața Sfatului, unde se va încheia acțiunea de protest. Pe traseu s-au alăturat manifestanților plecați din fața Prefecturii și alte persoane, astfel numărul a crescut la 1,500, potrivit forțelor de ordine.
"Demisia", "Hoții", "Jos Guvernul mincinos", "Fără penali la guvernare", "Zi de Zi vom fi aici", au fost printre scandările manifestanților, alături de tobe, vuvuzele, fluiere.

* IAȘI

Aproximativ 100 de persoane au ieșit sâmbătă seara în Piața Unirii din Iași pentru a protesta pentru a douăsprezecea seară consecutiv.

Manifestanții sunt strânși în jurul statuii domnitorului Alexandru Ioan Cuza și strigă "Legea grațierii e rușinea țării", "Rușine, rușine să vă fie", "Demisia".

Unii au venit cu pancarde cu mesaje precum "PSD+ALDE scăpați de gunoaie", "Vreau un viitor legal, nu un circ prost și penal", "Regimul care acceptă politicieni deținuți creează deținuți politici".

Manifestanții spun că deși au trecut atâtea zile de când protestează vor ieși și duminică seara la protest.

* PIATRA NEAMȚ

Temperaturile extrem de scăzute, de minus 12 grade Celsius, au făcut ca la protestul de sâmbătă să vină doar 100 de oameni. Aceștia au strigat 'Jos Guvernul' și 'PSD, ciuma roșie' după care au plecat, pe trotuar, într-un marș pe principalele bulevarde din centrul orașului. Manifestanții au mai scandat pe drum 'Dacă vă pasă, ieșiți din casă'.

După aproximativ o oră, protestul de la Piatra Neamț s-a încheiat fără incidente. Duminică este programat un nou protest începând cu ora 18,00 iar punctul de întâlnire este tot Teatrul Tineretului.

* SUCEAVA

Circa 10 persoane s-au adunat sâmbătă seara în fața Prefecturii Suceava pentru a protesta împotriva Guvernului, au desfășurat un banner cu mesajul ''În democrație, hoții stau la pușcărie'' și au ascultat la un megafon ''Imnul golanilor'' din Piața Universității din 1990.

Protestele din Suceava au fost suspendate din 7 februarie, urmând să fie reluate sâmbătă și duminică, acțiunile fiind autorizate până pe 13 februarie.

Manifestările de protest de la Suceava au scăzut în intensitate după ce Guvernul a anunțat abrogarea OUG 13/2017 privind unele modificări la Codul Penal.

Organizatorul acțiunilor de protest de la Suceava și cel care a obținut autorizația de la Primărie, Alexandru Istrate, care este membru USR, a menționat că s-a implicat în calitate de cetățean și așteaptă ca aceia care au elaborat această ordonanță să fie sancționați.

ORADEA

În jur de 150 de protestatari au protestat, sâmbătă seara, în Piața Unirii din Oradea, împotriva Guvernului, după care au pornit în marș pe un traseu central.

'Noi vrem să cadă acest guvern! Liviu Dragnea să-și dea demisia, împreună cu Grindeanu al lui, să plece și Tăriceanu, și să lase țara aceasta să se ducă înainte pe drumul pe care a luat-o acum mai bine de zece ani, drumul euroatlantic, european. Aceasta este familia — europeană, euroatlantică — în care vrem să trăim. Să se ducă ei în Rusia, unde oligarhii ruși apelează la ambulanțe ca să se deplaseze mai repede prin traficul din Moscova. Cred că asta e democrația spre care vor să ne îndrepte domnii Dragnea și Tăriceanu. Așa le-ar plăcea lor, să existe cetățeni de două categorii în țara asta: unii care au toate drepturile, și ceilalți care au toate obligațiile, inclusiv pe cele de a respecta legea; ei să nu le aibă pe acestea,' a declarat, pentru AGERPRES, Sebastian Duma, organizator al protestului.

* ORADEA

Mai multe articole despre:
proteste