MENIU

Proteste ale angajaților din penitenciare! Sindicaliștii cer demisia ministrului Justiției

Angajaţii a două sindicate din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP) vor protesta miercuri în faţa instituţiei, aceştia solicitând condiţii de lucru mai bune, eliminarea deficitului de personal, echitate salarială şi demisia ministrului Justiţiei, Raluca Prună.

"Protestele continuă şi în penitenciare până când Guvernul României va reacţiona. La Bacău, Satu Mare, Bistrita, Dej şi Slobozia ofiţeri şi agenţi de penitenciare vor protesta în faţa penitenciarelor în 12 Octombrie 2013. La penitenciarele Aiud, Arad, Găeşti, Botoşani şi Galaţi protestele vor avea loc o zi mai târziu, în data de 13 Octombrie 2013", anunţă Sindicatul Omnia, potrivit Mediafax.

Sindicaliştii susţin că "angajaţii din penitenciare lucreză în aceleaşi condiţii pe care ministrul Raluca Prună le deplânge în ceea ce-i priveşte pe deţinuţi. Şi, chiar dacă la acest moment planul Guvernului de a cheltui cele aproximativ 740 milioane de USD pentru îmbunătăţirea condiţiilor de detenţie în următorii 10 ani ca urmare a presiunilor CEDO nu mai este credibil, ramâne notabil faptul că nu s-au prevăzut fonduri şi pentru îmbunătăţirea condiţiilor de lucru. La nivel naţional sistemul penitenciar are un deficit de 8.000 de posturi raportat la standardele în materie emise de către ANP şi se înregistrează 1,5 milioane de ore suplimentare, iar perspectiva este ca aceşti indicatori să se înrăutăţească în condiţiile în care dinamica de personal înregistrează un trend negativ pe fondul inechităţilor salariale promovate de către ministrul Raluca Prună prin refuzul de a aplica OUG 20/2016 şi angajaţilor din penitenciare''.

De asemenea, reprezentanţii sindicatelor susţin că nu vor mai efectua ore suplimentare, anunţând un miting la data de 18 octombrie în faţa Ministerului Justiţiei.

La protestul de miercuri participă şi Sindicatul Naţional al Lucrătorilor de Penitenciare (SNLP).

"Deşi 2016 a fost un an bugetar bun, în loc să avem o creştere a efectivelor cu 1000 de salariati, vom avea o pierdere substanţială cauzată prin pensionări masive dar şi prin tergiversarea procedurilor de încadrare din sursă externă. În anul 2017 numărul orelor suplimentare va creşte peste 1,5 milioane (anual) şi vor fi imposibil de compensat. Un sistem în colaps despre care Ministrul Justiţiei minte asumat că stă bine, declarând fals la CEDO că se vor construi noi unităţi. Un sistem care se poate bloca prin simplul refuz al muncii suplimentare", susţin reprezentanţii SNLP.