MENIU

Centrul Capitalei, blocat: Violenţe la protestul taximetriștilor în Piața Constituției

Manifestație cu sute de taxiuri în centrul Capitalei. Șoferii au venit să susțină ordonantţa Ministerului dezvoltării prin care sunt introduse reguli noi în taximetrie. Mai excat, ministerul vrea să schimbe cadrul legal în care funcționează Uber ţi Taxify.

UPDATE. Manifestaţie violentă în centrul Bucureştiului. Peste 300 de taximetrişti s-au adunat în Piaţa Contituţiei din Capitală. Şoferii de taximetru s-au certat şi îmbrâncit între ei.

Proiectul de Ordonanţă de Urgenţă care vizează legea taximetriei este în dezbatere publică. Cea mai importantă modificare se referă la sancţionarea şoferilor care fac transport public de persoane sau transport de mărfuri, contra cost, fără autorizaţiile aferente.

Dacă ordonanţa va fi adoptată, aceştia vor putea fi sancţionaţi pe loc, de la prima abatere, cu amendă de până la 5.000 de lei. Astfel, ar fi eliminată din textul legii sintagma "în mod repetat".

Această modificare ar afecta semnificativ activitatea companiilor de ride sharing, precum Uber şi Taxify.

O altă schimbare importantă propusă de textul OUG este arondarea aplicaţiilor de comenzi taxi la dispeceratele autorizate. Această modificare ar viza aplicații de taxi precum ”Clever Taxi”, pentru că ar impune ca aplicaţiile pentru comenzi taxi să fie "proprietatea exclusivă" a unui dispecerat autorizat.