Protestul minerilor de la Salina Slănic a fost suspendat
Minerii de la Salina Slănic au suspendat, miercuri seară, protestul spontan declanşat în urmă cu aproximativ 36 de ore, liderul de sindicat Alexandru Drăgoi spunând că acesta va fi reluat, dacă negocierile cu reprezentanţii Ministerului Economiei şi conducerea Salrom vor eşua.
Drăgoi a declarat, pentru AGERPRES, că cei aproximativ 80 de mineri aflaţi în subteran, dar şi ceilalţi care se aflau în protest au plecat acasă, iar joi dimineaţă vor relua lucrul.
De asemenea, în cursul zilei de joi sunt aşteptaţi la Salina Slănic reprezentanţi ai Ministerului Economiei, dar şi directorul Salrom, pentru a "încheia" negocierile începute miercuri, a precizat sursa citată.
Potrivit lui Drăgoi, o delegaţie a muncitorilor de la Salina Slănic a discutat, miercuri, cu ministrul Economiei, Dănuţ Andruşcă, prezentându-i acestuia problemele cu care se confruntă.
Liderul de sindicat Alexandru Drăgoi a spus că, dacă negocierile vor eşua, protestul va fi reluat.
Minerii de la Salina Slănic din judeţul Prahova au declanşat, marţi, un protest spontan, aceştia fiind nemulţumiţi de salariile mici şi de nivelul mic al investiţiilor.
Drăgoi a precizat că acest protest nu are legătură cu "revoluţia fiscală", ci cu nivelul foarte mic al salariilor de bază.
Potrivit liderului de sindicat, un miner are un salariu negociat de 1.900 de lei iar un muncitor de la instalaţia de preparare are un salariu de 1.769 de lei.
O altă nemulţumire a minerilor de la Salina Slănic este legată de nivelul foarte mic al investiţiilor.