MENIU

Protest la Guvern. Aproximativ 1.500 de angajaţi din administraţia publică au ieşit în stradă

<p>Protest la Guvern. Peste o mie de sindicalişti din administraţia publică, &icirc;n stradă</p>

Aproximativ 1.500 de angajaţi din administraţia publică au protestat miercuri, la sediul Guvernului, cerând salarii mai mari sau aplicarea Legii salarizării unitare şi au ameninţat cu greva generală, dacă Executivul nu începe în două săptămâni negocierile pentru soluţionarea revendicărilor.

La protestul organizat de Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA), care a durat aproximativ două ore, sindicaliştii au cerut demisia Guvernului Ponta, acuzând Executivul că nu şi-a ţinut promisiunile făcute în campania electorală şi că nu a aplicat niciodată Legea salarizării unitare, care ar fi însemnat creşteri salariale şi pentru funcţionarii din administraţia publică locală, potrivit mediafax.ro.

Sindicaliştii au încercat să atragă atenţia guvernanţilor asupra veniturilor mici pe care le au, afişând banere pe care au scris: "Scuzaţi-ne că lucrăm în cultură! Studii superioare, vechime maximă, salariul 1.068 lei lunar", "Contabil şef cu U.A.T. - 1.068 lei", "Salarii decente şi în administraţia locală", "Stop discriminării salariaţilor" şi "Vrem salarii decente".

Angajaţii din administraţia publică locală au scandat "Demisia", "Jos Guvernul Ponta", "Mincinoşii", "Hoţii", "Banii de la hoţi, înapoi la toţi" şi l-au acuzat pe ministrul pentru Dialog Social, Liviu Pop, de faptul că şi-a trădat colegii şi că, deşi a plecat de la mişcarea sindicală în poziţia pe care o ocupă acum, a solicitat sancţionarea sindicaliştilor care au făcut grevă generală de o zi în 30 aprilie.

Liderii sindicali au făcut apel la solidaritate şi unitate şi au cerut protestatarilor din Piaţa Victoriei ca pentru următoarea acţiune de protest să discute cu toţi colegii lor, pentru a-i convinge să iasă în stradă şi să-şi apere drepturile.

Sindicaliştii au mai solicitat ca toate confederaţiile sindicale să se unească şi să protesteze în acelaşi timp, pentru că astfel Executivul ar putea să înceapă să ia măsuri.

Mai multe articole despre:
sindicalişti guvern protest