Protest la Craiova, în fața Prefecturii din Dolj: Artiştii independenţi au ieşit în stradă. Care sunt revendicările
Artiştii independenţi au protestat, astăzi, în fața Prefecturii Dolj, fiind nemulțumiți de faptul că nu-și mai pot derula activitățile profesionale de un an și că în tot acest timp autoritățile nu au găsit o soluție de sprijin și pentru ei, relatează realitateadecraiova.net.
La acțiunea denumită „Ziua Supraviețuirii”, artiștii plastici, scriitorii, actorii independenți din Craiova au adus câte un obiect pe care îl folosesc în profesia lor, dar care și-a pierdut sensul de când a început pandemia.
„Protestăm pentru că există artiști în ziua de azi, care de un an de zile nu pot să lucreze în mediul independent, pentru că nu au unde și, deocamdată, nu au voie să facă acest lucru”, a spus una dintre tinerele participante la protest.
În lipsa unor măsuri de sprijin, mulți dintre artiști au fost nevoiți să se reprofileze. Au nevoie de bani, spun ei, și s-a impus găsirea unor soluții.
„Problema mea este legată de faptul că autoritățile au închis fără să aducă un sprijin actorilor, mai ales celor independenți care nu au alte venituri. Nu a existat nici măcar un sprijin. Ne-au dat drumul și au zis să facem ce vrem și ce credem. De aceea a trebuit să ne reprofilăm și să facem alte lucruri”, a completat o altă artistă prezentă, vineri, în fața Prefecturii Dolj.
Protestul a fost organizat la nivel naţional, manifestările având loc, în același timp, la Bucureşti, Cluj, Timişoara, Iaşi.