MENIU

Protest în stare de alertă. Zeci de angajați ai unei termocentrale din Hunedoara își cer drepturile salariale

Termocentrala Mintia

Aproximativ 70 de angajaţi ai Termocentralei Mintia au declanşat, luni dimineaţa, un protest spontan în curtea întreprinderii, nemulţumiţi că salariile pe luna aprilie au întârziat, iar alte drepturi sunt restante pe martie şi aprilie.

„Nu am primit tichetele de masă, banii pentru transport şi ajutoarele de încălzire. Trebuia să primim salariile pe luna aprilie în data de 15 mai şi ni s-a spus că vor fi plătite pe 18 mai. Acum au fost informaţi că salariile pe aprilie vor fi achitate în cursul zilei de marţi, pentru că nu sunt bani”, a declarat, pentru Realitatea Plus, preşedintele Sindicatului „Solidaritatea Hunedoara”, Cristian Iştoc.

Acesta a precizat că protestatarii nu vor să renunțe și iau în calcul chiar întreruperea completă a activității. Iștoc a comentat și contextul stării de alertă.

,,Nu poți să-i ceri unui om să vină la serviciu, dar apoi să invoci starea de urgență sau de alertă pentru a nu-l plăti, dar să-l impiedici și să protesteze. Oamenii nu cer drepturi suplimentare, ci doar restanțele ce li se cuvin", a precizat liderul de sindicat.

Mai multe articole despre:
protest hunedoara alerta