MENIU

PROTEST în fața Ministerului Finanțelor: Polițiștii au ieșit în stradă, nemulțumiți de salarii - Ce revendicări mai au angajații din MAI

Polițiștii protestează

Polițiștii au ieșit în stradă, luni, nemulțumiți de salariile mici. Oamenii legii protestează chiar la această oră în fața Ministerului de Finanțe și cer soluții urgente.

Angajaţi din Poliţie şi din sistemul penitenciar au ieșit în stradă, luni, în faţa sediului Ministerului Finanţelor, pentru a protesta faţă de măsuri luate de Guvern care afectează nivelul veniturilor salariaţilor din aceste sectoare.

Membri ai Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC) şi ai Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP) au pregătit acţiuni de protest în stradă, în faţa Ministerului Finanţelor şi a Guvernului. Protestul SNPPC va avea loc până la finalul lunii februarie.

Săptămâna aceasta au fost anunţate pichetări exclusiv la Ministerul Finanţelor, în zilele de luni şi marţi, între orele 10.00 – 12.00.

Revendicările poliţiştilor şi personalului contractual vizează neaplicarea începând cu 1 ianuarie 2022 în integralitate a Legii nr. 153/2017, diminuarea unor pensii de serviciu ale poliţiştilor, neaplicarea sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică de 20% tuturor beneficiarilor, neactualizarea normei lunare de hrană, în raport cu indicii preţurilor de consum stabiliţi de INS, neîncadrarea unitară a personalului contractual în grupe de muncă, precum şi neactualizarea calculului indemnizaţiei lunare de chirie.

Mai multe articole despre:
protest politie salarii