MENIU

Proteine la micul dejun. Ce să alegi ca să slăbeşti?

Omleta cu ciuperci şi roşii se prepară rapid şi asigură toţi nutrienţii de care are nevoie corpul pentru a avea energie de la primele ore ale dimineţii.

Un mic dejun bogat în proteine te ajută să controlezi mai uşor foamea, poftele culinare şi te scapă mai repede de kilogramele în plus. Iată care ar fi cele mai bune alegeri pe care le poţi face la prima masă a zilei:

1. Iaurt cu quinoa, fructe de pădure şi nuci

Dacă îţi place să mănânci ceva dulce la micul dejun poţi să optezi pentru această variantă care este sănătoasă şi aduce un aport însemnat de proteine şi carbohidraţi buni. Iaurtul simplu este o sursă bună de proteine, dar care mai asigură şi o cantitate însemnată de calciu.

Combină 1/3 cană de quinoa fiartă cu un iaurt grecesc, puţină scorţişoară, afine şi nuci crude. Pune câte un strat din fiecare într-un pahar pentru a obţine un mic dejun delicios şi plin de nutrienţi.

2. Toast integral cu ou şi brânzică de casă

Foloseşte o felie de pâine integrală prăjită pe care să pui brânzica de casă şi un ou fiert tare şi feliat. Acest mic dejun va asigura cu 40% mai multe proteine decât sandvişurile de la fast-food.

3. Omletă cu ciuperci şi roşii

Omleta este una dintre cele mai uşoare reţete pentru micul dejun. Ea poate să fie preparată cu o mulţime de ingrediente în funcţie de gusturile fiecăruia. O combinaţie potrivită este cu ciuperci, roşii şi ceapă. Poţi să o consumi cu o salată de crudităţi şi verdeţuri.

Sursa: eva.ro.