MENIU

Propunerea României la Oscar 2019, pentru "Cel mai bun film într-o limbă străină"

Propunerea României la Oscar 2019, pentru "Cel mai bun film într-o limbă străină"

Filmul "Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari", regizat de Radu Jude, a fost desemnat propunerea României pentru o nominalizare la categoria "Cel mai bun film într-o limbă străină" a premiilor Oscar 2019, informează un comunicat Rollercoaster, transmis miercuri AGERPRES.

Lungmetrajul, recompensat cu Globul de cristal la Festivalul de la Karlovy Vary 2018, a primit majoritatea voturilor în şedinţa Comitetului de selecţie anuală a filmului românesc pentru participarea la secţiunea "Cel mai bun film într-o limbă străină" a premiilor Oscar, scrie agerpres.ro.

Potrivit site-ului Consiliului Naţional al Cinematografiei, comitetul, stabilit de CNC, a fost alcătuit din Dana Duma, Magda Mihăilescu, Ionuţ Mareş, Balint Zagoni, Iulia Blaga, Andra Petrescu, Cristina Corciovescu, Marilena Ilieşiu şi Claudiu Turcuş.

Filmele eligibile au fost cele care, potrivit regulamentului premiilor Oscar, au avut sau vor avea premiera între 1 octombrie 2017 şi 30 septembrie 2018 şi ai căror producători şi-au exprimat opţiunea de a participa la preselecţie, precizează sursa citată.

"Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari" spune povestea realizării unei reconstituiri istorice, a luptei de la Odessa din al Doilea Război Mondial pentru un spectacol de stradă.

Mai multe articole despre:
România Oscar propunere Radu Jude