MENIU

Proiectul uitat de oficiali care ne-ar scăpa de secetă. Bucureștiul ar putea deveni port la Dunăre

Sursa foto: Captură video

Lucrările la canalul București-Dunăre-Marea Neagră vor fi reluate! Autoritățile vor să finalizeze proiectul realizat în proporție de 80%. În acest fel, ar fi redusă presiunea din porturile blocate de camioanele venite din Ucraina. Mai mult, canalul ar putea scăpa zona și de problemele cauzate de secetă. Pentru a finaliza lucrarea, e nevoie însă de peste 1,7 miliarde de euro. 

Lucrările pentru canalul București-Dunăre-Marea Neagră au început în anul 1980, însă nu au fost finalizate. S-a lucrat pe acest tronson până în anul 2011. De atunci, proiectul a fost lăsat de izbeliște, iar portul din 1 decembrie este acum un loc uitat de lume: plin de vegetație uscată și drumuri blocate.

Potrivit proiectului, Bucureștiul ar urma să aibă două porturi: 1 Decembrie și Glina. Însă, singurul drum de acces către portul 1 Decembrie a fost blocat de autorități și asta pentru că localinicii obișnuiau să arunce gunoiul menajer în apropierea lucrărilor. Potrivit proiectului inițial, canalul București-Dunăre-Marea Neagră ar trebui să aibă o distanță de 73 de km.

Autoritățile vor să termine acum lucrarea și au aprobat refacerea studiului de fezabilitate pentru a obține fonduri europene. Potrivit estimărilor, ar fi nevoie de 1,7 miliarde de euro pentru a finaliza proiectul.

Astfel, Capitala va fi legată de Portul Constanța, dar și de alte orașe europene care au porturi la Dunăre. Acest canal ar facilita transportul de marfă pe fluviu și ar reduce presiunea din porturile blocate de camioanele care vin din Ucraina. Mai mult, canalul ar putea fi o gură de oxigen pentru terenurile agricole și asta pentru că apa va fi o sursă de irigații pentru 150 de mii de hectare.

Noile rute ar putea fi folosite și în scop turistic, ceea ce înseamnă croaziere din Capitală până în Delta Dunării, dar și până la Belgrad, Budapesta sau Viena. Specialiștii spun că zona ar putea deveni și un producător de energie prin cele patru microhidrocentrale amenajate pe lângă ecluze. 

Mai multe articole despre:
seceta canal bucuresti dunare