Programul Primul Job. Ce salarii vor încasa tinerii la primul loc de muncă
Programul "Primul job", pe care il pregateste Guvernul, ar putea ajuta foarte mult tinerii, care reprezinta in acest moment o categorie defavorizata pe piata muncii.
Tinerii cu varste cuprinse intre 16 ani si 24 de ani se pot inscrie in program, iar cei fara studii superioare ar urma sa castige 900 de lei pe luna, scrie Ziare.com.
Cei care au terminat sau sunt la facultate, master sau doctorat ar urma sa aiba un salariu de 1.400 de lei. Conditia este sa fie integralisti, iar cei care inca sunt la scoala vor putea lucra doar in timpul vacantelor.
Finantarea ar veni in proportie de 85% din fonduri europene si 15% de la stat, care va fi si angajator, avand in vedere ca tinerii vor lucra in administratii locale, universitati, primarii sau chiar ministere. Proiectul ar putea fi pus in aplicare chiar din luna aprilie.
Programul a fost ideea rectorului Universitatii de Vest din Timisoara si a fost pe placul guvernantilor. Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, a precizat ca va fi finantat prin POSDRU. El reprezinta o idee ce ar ajuta tinerii, mai ales ca, anul trecut, 1 din 5 romani de pana in 25 de ani nu avea o slujba si nici nu era cuprins intr-o forma de scolarizare.
"Initiativa este una buna atat in ceea ce ii priveste pe candidati, cat si pe angajatori. Candidatii vor avea astfel ocazia de a-si valorifica si dezvolta cunostintele si competentele formate in timpul studiilor, iar angajatorii vor beneficia de pregatirea si entuziasmul tinerilor, actionand totodata ca formatori ai acestora.
Pentru tineri, satifactia profesionala este completata de cea materiala, avand in vedere ca pachetul salarial propus se ridica la nivelul pietei actuale, concurand chiar cu sectorul privat", a precizat Irina Marinescu, managing consultant la firma de recrutare Lugera.
De asemenea, ea sustine ca avantajul acestei initiative este faptul ca tanarul angajat va avea un start promitator in cariera, intr-un mediu de lucru stabil si de perspectiva. Mai multe...