Programul de relansare ECONOMICĂ, prezentat alături de Iohannis | Orban: ”Într-o ţară în care afacerile merg bine, toată lumea o duce bine”
Premierul Ludovic Orban a declarat, luni, că programul de relansare economică va fi lansat miercuri, iar la prezentarea acestui program va fi prezent și președintele Klaus Iohannis.
"Prezentarea programului economic va fi miercuri alături de președintele României, cu care am colaborat foarte apropiat. După prezentarea programului economic, obiectivul nostru este ca în maximum o lună de zile să adoptăm toate actele normative necesare pentru implementarea măsurilor din program", a spus Ludovic Orban, luni, la Adunarea membrilor Coaliției pentru Dezvoltarea României.
”Convingerea mea este foarte clară şi foarte simplă: într-o ţară în care afacerile merg bine, toată lumea o duce bine şi toată lumea are oportunităţi să trăiască mai bine. Angajaţii au oportunităţi de a alege unde să-şi caute locuri de muncă, inclusiv sectorul public poate fi plătit mai bine.
Nu există decât două soluţii reale de creştere a pensiei, ca putere de cumpărare: creşterea numărului de angajaţi şi creşterea salariului mediu, care, ambele, nu se bazează decât pe politici de dezvoltare, pe investiţii, pe creşterea competitivităţii companiilor, pe creşterea exporturilor, pe creşterea capacităţilor de producţie, pe fructificarea tuturor oportunităţilor care rezidă din diverse conjuncturi economice sau din ceea ce este România ca ţară. Aceasta a fost şi aceasta este convingerea mea”, a mai spus prim-ministrul.