Prognoza meteo în Capitală. Ce vreme îi așteaptă pe bucureșteni în următoarele 4 zile
Conform prognozei ANM în următoarele patru zile locuitorii Capitalei vor avea parte de ploaie, lapoviţă şi ninsoare, iar maxima nu va mai depăşi zero grade Celsius.
Se schimbă vremea, în Bucureşti, în următoarele zile, unde se vor semnala precipitaţii sub formă de ploaie, lapoviţă şi ninsoare, iar maxima nu va mai depăşi zero grade Celsius, conform datelor publicate, vineri, de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).
Astfel, pe parcursul intervalului 8 ianuarie, ora 10:00 - 9 ianuarie, ora 8:00, vremea va fi închisă şi se va răci accentuat. Temporar, se vor semnala precipitaţii, în general moderate cantitativ pe parcursul zilei, când se vor înregistra 8 - 10 l/mp, izolat peste 12 l/mp. Ziua va ploua, iar mai ales din orele serii ploile se vor transforma treptat în lapoviţă şi ninsoare (slabă cantitativ). Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 4 grade, iar cea minimă va fi de 0 - 1 grad.
Începând din dimineaţa zilei de sâmbătă şi până duminică, la ora 8:00, vremea va continua să fie în general închisă şi, trecător, va ninge slab. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 3 - 4 grade, iar cea minimă se va încadra între -2 grade şi -1 grad.
Potrivit meteorologilor, în intervalul 10 ianuarie, ora 8:00 - 11 ianuarie, ora 8:00, în Capitală, cerul va fi noros şi temporar va ninge în general moderat cantitativ. Se va depune strat de zăpadă neuniform, cu grosime în general de 8 - 10 cm, iar vântul va sufla moderat, cu unele intensificări noaptea, când la rafală se vor înregistra viteze în general de 35 - 45 km/h. Temperatura maximă va fi de 1 - 2 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de -1 grad.
Totodată, între 11 ianuarie, ora 8:00, şi 12 ianuarie, ora 8:00, se vor semnala înnorări şi precipitaţii. Ziua va ninge, iar noaptea vor fi precipitaţii mixte şi se va depune polei. De asemenea, temporar, vor fi intensificări ale vântului, cu viteze la rafală în general de 35 - 45 km/h. Temperatura maximă va fi cuprinsă între -1 grad şi zero grade, în timp ce valorile nocturne vor oscila între -2 grade şi -1 grad.