MENIU

Prognoza meteo de Revelion. Cum va fi vremea în București și la munte

<p><strong>Vremea &icirc;n București</strong></p>

În noaptea dintre ani, sunt anunţate temperaturi normale pentru această perioadă, cu precipitaţii slabe cantitativ şi izolate, anunţă ANM. Cei care aleg staţiunile montane de Revelion se vor bucura de un strat nou de zăpadă, însă la altitudini înalte există pericolul de avalanşe.

În ţară, în preajma Anului Nou, temperaturile maxime pot depăşi în unele zone ale ţării 9-10 grade, iar minimele vor coborî sub zero grade, anunţă meteorologii.

În Capitală, vremea se va menţine frumoasă, cu valori ridicate pe timpul zilei.

"În ultimele zile ale anului, vremea va fi caracterizată în general de valori peste mediile multianuale, o vreme caldă cu minime care doar local vor coborî sub pragul de îngheţ, vor fi valori de -4, -5 grade, cu precipitaţii în majoritatea zonelor ţării, însă precipitaţii slabe. În general, precipitaţii mixte, în Nord şi Centru mai apar şi lapoviţe şi ninsori, în rest predomină ploile dar acestea au caracter local şi temporar cum se va întâmpla şi în zona Capitalei, unde aşteptăm în continuare temperaturi peste mediile perioadei, valori care nu vor coborî sub 0 grade noaptea şi la amiază 5-6-7 chiar 8 grade în următoarele zile. În următoarele zile vor mai fi temperaturi ridicate în special în partea de sud, cu deosebire în Oltenia, din nou valorile termice pot trece de 10 grade", a declarat, pentru MEDIAFAX, Teodora Cumpănaşu, meteorolog de serviciu în cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie.

Potrivit sursei citate, cei care aleg staţiunile pentru a-şi petrece minivacanţa de Revelion se vor bucura de un strat nou de zăpadă, vântul se va resimţi în special în zonele înalte, acolo unde există şi pericolul de avalanşe.

"În continuare, în zonele montane, în special la altitudine mai mare, vor predomina ninsorile, din păcate acolo şi vântul se menţine destul de tare şi vor fi intervale în care din nou pe creste unde vitezele pot depăşi 80-100km/h. Pentru zona montană înaltă, se menţin alertele în privinţa riscului de producere al avalanşelor, astfel încât şi pentru următorul interval atenţie mare celor care se încumetă mai sus de 1600-1700 de metri altitudine să meargă. Pentru staţiuni, în schimb, o vreme plăcută, stratul de zăpadă se menţine chiar dacă vorbim despre temperaturi peste cele normale, chiar şi în zona de munte, stratul este consistent, intervale de timp cu ninsori astfel încât la munte nu există riscul de a petrece revelionul fără zăpadă", a mai declarat reprezentantul ANM.

În noaptea dintre ani, meteorologii anunţă o scădere uşoară a temperaturilor, însă vântul va sufla slab, precipitaţiile vor fi slabe cantitativ şi izolate.
 
"O scădere de temperatură o aşteptăm pentru noaptea dintre ani, dar valori ce vor tinde să devină normale pentru data din calendar, astfel încât, spre dimineaţă, temperatura să scadă până spre -10 grade în zonele de munte, în partea de Est a Transilvaniei, -6, -9 grade în nordul Moldovei şi local în vestul şi nord-vestul ţării iar pentru regiunile sudice înclusiv în Capitală -3, -2 grade cea mai scăzută temperatură, dar se va înregistra către dimineaţa zilei de 1 ianuarie. Partea bună este că, deşi pe parcursul zilei de 31 vor fi precipitaţii destul de multe şi în majoritatea zonelor ţării, nu vorbim de precipitaţii însemnate cantitativ, se vor semnala foarte slabe, în noaptea dintre ani posibilitatea de a se semnala precipitaţii izolate se menţine doar în extremitatea de sud-est şi în partea de nord-vest a teritoriului dar asta cu siguranţă nu va strica buna dispoziţie nici măcar a celor care aleg să-şi petreacă Revelionul în aer liber în oraşe. Nici temperaturile nu sunt foarte scăzute iar vântul rămâne moderat cu doar uşoare intensificări în partea de sud-est a ţării şi izolat pe crestele montane în restul ţării vântul nu va pune probleme", a mai declarat Teodora Cumpănaşu, meteorolog în cadrul ANM.

Mai multe articole despre:
meteo prognoză meteo meteo revelion