Profitul Petrom se evaporă. Cea mai mare companie din România, lovită de petrolul ieftin
Petrom, cea mai mare companie din România, a înregistrat o scădere abruptă a profitului în primul trimestru din acest an, pe fondul ieftinirii țițeiului la nivel mondial.
Petrom, singurul producător de petrol şi gaze din România, a raportat în primul trimestru al anului un profit net de 345 de milioane de lei, în scădere cu 68% comparativ cu perioada similară a anului trecut.
În același interval, afacerile companiei deținute de austriecii de la OMV au ajuns la 4,2 miliarde de lei, cu 19% mai mici faţa de primele trei luni din 2014.
Sectorul de explorare şi producţie, principalul centru de profit al companiei, a fost puternic afectat de scăderea cu circa 50% a barilului de petrol, spun reprezentanţii Petrom, citați de zf.ro. Tot barilul ieftin a mai determinat o scădere la Petrom, cea a bugetului de investiţii care va fi cu 30% mai mic faţă de 2014.
"Rezultatul din upstream (explorare şi producţie – n.red.) a fost afectat de scăderea abruptă a preţurilor ţiţeiului care a fost doar parţial compensată de efectele poztive ale cursului de schimb şi de creşterea uşoară a volumelor vândute. Ca răspuns la preţul scăzut al ţiţeiului, ne-am redus planurile de investiţii pentru 2015 ale grupului cu aproximativ 30% faţă de anul precedent şi am continuat să ne optimizăm structură de costuri, măsuri preconizate a ne proteja poziţia fluxului de numerar extins. Aceste iniţiative vor afecta însă producţia viitoare de hidrocarburi", spune Mariana Gheorghe, directorul general executiv al Petrom.
Cea mai mare companie din România taie investiţiile cu 20%
Grupul OMV Petrom estimează că va investi aproximativ 5,3 miliarde lei în acest an, cu 20% sub nivelul investiţiilor bugetate pentru anul 2014, iar cea mai mare parte a fondurilor (90%) este destinată activităţilor de Upstream şi va viza continuarea iniţiativelor de excelenţă operaţională şi a proiectelor de explorare onshore şi offshore.
În ultimii 10 ani, investiţiile pentru modernizarea şi consolidarea OMV Petrom au depăşit 11 miliarde de euro.