Profesorul care a omorât o femeie pe o stradă din Mioveni, condamnat la 20 de ani de închisoare
Alin Minciunescu, profesorul schizofrenic a fost condamnat, definitiv, la 20 de ani închisoare. Deşi suferă de afecţiuni psihice acesta va ispăşi pedeapsa, în penitenciar, după ce expertiza a dovedit că a avut discernământ când a omorât o femeie pe stradă, în plină zi.
Profesorul schizofrenic a uimit întreaga ţară, în august 2017 când a ucis o femeie pe stradă, la Mioveni. A urmărit-o şi i-a tăiat gâtul cu cuţitul, martori fiind zeci de oameni. Fostul profesor de istorie, în vârstă de 38 de ani, avea antecedente. În august 2014, a înjunghiat o tânără cu cuţitul. Fata era pe stradă când a fost atacată. Tânăra a scăpat doar cu răni. Autorul a scăpat cu o internare temporară la Spitalul de Boli Psihice Sfânta Maria Vedea, ştiindu-se că are probleme psihice.
După ce a comis omorul în 2017, procurorii au cerut o expertiză psihiatrică, în urma căreia s-a dovedit că are discernământ diminuat. Profesorul schizofrenic pregătise comiterea crimei până la cel mai mic amănunt, deşi victima a fost aleasă la întâmplare, de pe stradă. A fost trimis în judecată pentru omor calificat.