MENIU

Cadou de la Guvernul Ponta: Bani pentru dezvoltarea profesională a profesorilor

Profesorii vor primi din nou bani pentru dezvoltare profesională, însă aceasta va fi majorată la 150 de euro, a declarat pentru  Agerpres, Remus Pricopie.

"Știți că bugetele au crescut, ne uităm în execuția bugetară, nu în promisiuni. Deja după doi ani putem să vedem execuția bugetară. Eu sunt convins că și pentru 2015 vor crește sumele, în plus am încercat și vom folosi la maximum resursele europene, fondurile structurale în lunile următoare. Profesorii vor primi din nou acel instrument, cândva era 100 de euro, acum vor fi 150 de euro pentru dezvoltare profesională", a precizat ministrul.

El a afirmat că Ministerul Educației încearcă să clarifice problema cu naveta cadrelor didactice.

"Încercăm să clarificăm problema cu naveta elevilor și a cadrelor didactice. Problema elevilor cu naveta este clarificată de anul trecut, asigurând surse de finanțare. Și naveta cadrelor didactice trebuie clarificată, pentru că unele unități administrativ-teritoriale decontează, iar altele nu. Am stabilit că vom analiza acest subiect să vedem cum reușim unitar la nivel național să se facă decontarea, introducându-se, evident, niște plafoane. Sunt cazuri greu de crezut: 120 de kilometri dus, 120 de kilometri întors în fiecare zi. Trebuie să vedem exact cum stau lucrurile și să finanțăm această navetă.

 Mai multe pe Agerpres.