MENIU

Profesorii de religie, chemați la Inspectorat după afirmațiile despre tragedia din Colectiv

<p>Povestea emoţionantă a unei eleve de 16 ani care a vrut să se sinucidă. A fost salvată de colegi</p>

Inspectoratul Școlar al Municipiului București a organizat, miercuri, o ședință cu toți profesorii de religie din Capitală, pentru clarificarea unor aspecte metodice, în contextul în care trei cadre didactice au făcut unele afirmații în timpul orelor cu privire la tragedia din club Colectiv.  

"A fost o întâlnire a tuturor profesorilor de religie din București cu caracter metodic. Întâlnirea a fost inițiată de IȘMB. Ședința s-a referit la părerile personale ale unor profesori de religie. Este vorba de trei profesori. A fost o întâlnire necesară pentru a fi clarificate mai multe modalități legate de prezentarea în rândul elevilor a unor aspecte legate de aceste momente. Toți participanții s-au desolidarizat într-un fel sau altul sau nu au fost de acord cu aceste interpretări personale", a afirmat purtătorul de cuvânt al ISMB, Mrian Banu, citat de Agerpres

Acesta a mai precizat că afirmațiile profesorilor trebuie privite doar ca niște păreri personale, care nu au legătură cu programa școlară și cu obiectul disciplinei religie. 

Marian Banu a menționat că nu vor fi prevăzute sancțiuni, ci a fost nevoie de clarificarea unor aspecte metodice. 

Potrivit presei centrale, mai mulți profesori de religie le-ar fi spus elevilor că muzica rock ar avea influențe satanice. 

Acum câteva zile, actorul Adrian Văncică a declarat că nepotul său, elev la Colegiul Naţional de Informatică "Tudor Vianu" din Bucureşti, a primit un test la religie cu două întrebări... neobișnuite: ”Ce ar fi făcut Fecioara Maria dacă ar fi primit o invitaţie în club Colectiv?” și ”Ce ar fi făcut Fecioara Maria dacă ar fi fost invitată la un marş împotriva guvernului?".

Mai multe articole despre:
colectiv profesori religie profesori bucuresti