Produs din carne de pui, depistat cu Salmonella - pericol pentru consum - Anunțul autorităților
România a primit o alertă de cel mai înalt nivel de risc referitor la un lot de frigărui de pui, provenind din țara noastră, care a fost depistat cu Salmonella în Olanda.
Autoritățile sanitar-veterinare olandeze au notificat România, vineri, prin intermediul Sistemului Rapid de Alertă pentru Alimente și Furaje, scrie site-ul de specialitate Lanţul alimentar.
Salmonella e o bacterie care trăieşte în mod obişnuit în intestinele animalelor şi ajunge sa contamineze diverse alimente, care odată consumate provoacă toxiinfecții grave.
Totuşi, despre acest lot cu Salmonella, nu se ştie să fi provocat îmbolnăviri în Ţările de Jos.
Frigăruile din pulpă de pui provin de la o firmă din județul Bihor. Însă din aceeaşi cauză olandezii au notificat și Polonia, ceea ce ar putea însemna că materia primă (carnea) să fi venit dintr-o unitate avicolă poloneză și să fi fost doar tranșată și ambalată în România.
Mai multe articole despre:
Frigarui