MENIU

Procurorul Mihaiela Iorga, verificată de Inspecția Judiciară! Kovesi a solicitat cercetarea

Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a solicitat Inspecţiei Judiciare să efectueze cercetări cu privire la activitatea procurorului Mihaiela Moraru-Iorga, mai multe situaţii fiind transmise IJ pentru a analiza incidenţa abaterilor disciplinare. 

Într-un răspuns al DNA se arată că unele situaţii fac referire la neînregistrarea în evidenţe a unei sume de bani şi a unor bunuri, acestea din urmă fiind găsite în biroul procurorului Mihaiela Moraru-Iorga, scrie Agerpres.

Potrivit sursei citate, la data de 4 iulie, prin ordinul şefului DNA, având în vedere hotărârea Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii de aviz favorabil, s-a dispus revocarea din funcţia de procuror în cadrul DNA, nivel central, a Mihaielei Moraru Iorga, prin ordinul Laurei Codruţa Kovesi fiind numită comisia de inventariere a dosarelor aflate în lucru şi verificarea dosarelor repartizate procurorului în cauză din perspectiva ritmicităţii, dispoziţiilor legale şi Regulamentului de ordine interioară al instituţiei. 

În acest context, au rezultat mai multe situaţii care au fost transmise Inspecţiei Judiciare pentru a analiza incidenţa abaterilor disciplinare, arată DNA, dând câteva exemple. 

"Într-un dosar în lucru s-a identificat suma de 398.400 lei primită de la o persoană fizică. În procesul verbal, întocmit în acest sens, nu s-a precizat natura sumei de bani şi nu a fost înregistrată în Registrul de evidenţă a valorilor şi corpurilor delicte pentru a fi depusă la camera de corpuri delicte, conform prevederilor legale. De precizat că, deşi Direcţia Naţională Anticorupţie dispune de un fond de flagrant de 2 milioane lei, potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. 4 din OUG 43/2002, suma respectivă nu era destinată pentru o activitate operativă deoarece nu există niciun document din care să rezulte că au fost solicitaţi bani din fondul de flagrant şi nici nu i-au fost puşi la dispoziţie", se precizează în răspunsul DNA. 

Conform sursei citate, într-un alt dosar aflat în lucru au fost identificate bunuri, respectiv ceasuri evaluate la 67.631,49 lei şi un stilou în valoare de 8.117 lei, ridicate cu ocazia unei percheziţii, care nu au fost înregistrate în Registrul de evidenţă a valorilor şi corpurilor delicte. 

"Verificând evidenţele secţiei se constată că bunurile au fost ridicate cu ocazia unei percheziţii domiciliare efectuate în cursul urmăririi penale la un inculpat care a fost trimis în judecată. În rechizitoriu este menţionat procesul verbal de aplicare a sechestrului pentru 8 ceasuri şi un stilou, identificate cu marcă şi serie constructivă (ceasuri evaluate la 67.631,49 lei şi stiloul 8117 lei), cu precizarea că acestea au fost depuse la camera de corpuri delicte a DNA, fapt ce nu corespunde adevărului, deoarece, aşa cum am menţionat, bunurile au fost găsite în biroul doamnei procuror. Aşadar, au fost încălcate dispoziţiile Codului de procedură penală şi dispoziţiile art. 102 pct.10 din Regulamentul de ordine interioară al Direcţiei Naţionale Anticorupţie referitoare la înregistrarea în Registrul de evidenţă a valorilor şi corpurilor delicte - R11 şi păstrarea în loc special amenajat până la soluţionarea cauzei de către instanţă", menţionează DNA. 

Potrivit sursei citate, într-o cauză penală în care erau cercetate mai multe persoane, procurorul a solicitat şi obţinut declanşarea procedurilor pentru obţinerea avizului necesar urmăririi penale faţă de una dintre persoane, iar după obţinerea avizului, a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de persoana respectivă la o zi după împlinirea termenului de prescripţie, "împrejurare care generează consecinţe asupra întregii cauze".

Mai multe articole despre:
DNA Kovesi iorga