Procurorii au deschis dosar penal pentru tentativă de omor în cazul sopranei Maria Mascsim Nicoară
Procurorii au deschis un dosar penal pentru tentativă de omor în cazul mezzosopranei Maria Macsim Nicoară, solistă a Operei Naționale din Iași, aflată în prezent în comă la spital, după ce ar fi căzut pe scările din propria locuință. Primul audiat în acest caz a fost chiar soțul femeii, și asta, pentru că, potrivit unor surse, înaintea tragicului eveniment, cei doi s-ar fi certat, informează Realitatea PLUS.
Maria Macsim Nicoară se află acum la Terapie Intesivă, iar medicii sunt rezervați în privința șanselor sale de supraviețuire. Femeia a fost operată imediat ce a ajus la spital, în noaptea de duminică spre luni.
"Prezintă leziuni cranio cerebrale, toracice, de coloană și bazin. Pentru leziunile cerebrale s-a intervenit chirurgical, starea este, în continuare, extrem de gravă", a afirmat medicul Florin Gramada, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Neurochirurgie din Iași.
Soțul solistei a fost audiat în dosarul deschis de procurori. Cei doi s-ar fi certat, spun surse din anchetă, și pe fondul consumului de alcool, femeia s-ar fi dezechilibrat și a căzut pe scări. Când a găsit-o inconștientă, soțul ei și-ar fi sunat mai întâi mama, medic de profesie, și abia după trei ore au chemat ambulanța.
"Din cercetări reiese că a fost un accident casnic. Doamnei i s-a făcut rău pe scări și a căzut și s-a lovit. În cursul nopții, a chemat-o pe mama dumnealui care este medic și au chemat împreună salvarea. Au consumat amândoi bauturi alcoolice, dar nu împreună", a declarat Andrei Horga, avocatul sotului sopranei.
Maria Macsim Nicoară este angajata Operei Naționale din Iași de peste 25 de ani.
"Un om de baza al institutiei, o persoana deosebita din punct de vedere al atitudinii, al moralitatii, al devotiunii fata de scena", asa a descris-o Beatrice Rancea, managerul Operaei Nationale din Iasi, pe mezzosoprană.
Deoarece circumstanțele întregului episod nu sunt încă foarte clare, cazul a fost preluat de procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, care au deschis un dosar penal in rem pentru tentativă de omor.