MENIU

Procuror de la Parchetul Tribunalului Dolj, reţinut pentru trafic de influenţă şi şantaj

<p>Procurori nu mai trec prin filtrul judecătorului</p>

Un procuror de la Parchetul Tribunalului Dolj a fost reţinut, joi, fiind suspectat că a cerut aproximativ 7.000 de euro de la o persoană care avea pe rol un proces, dar şi că a făcut presiuni asupra unor oameni de afaceri ca să cumpere un imobil, în acest dosar fiind cercetat şi un procuror DIICOT.

Potrivit unui comunicat al DNA, procurorul Marius Vlădoianu de la Parchetul Tribunalului Dolj a fost reţinut pentru 24 de ore pentru trafic de influenţă şi şantaj, iar în aceleşi dosar este urmărit penal, pentru complicitate la şantaj, Ionel Tudosan, procuror la DIICOT - Structura centrală.

Conform sursei citate, în perioada iulie 2012 - septembrie 2013, procurorul Marius Radu Vlădoianu a pretins de la o persoană (denunţător în dosar) sume de bani totalizând aproximativ 7.000 de euro şi un comision de 20% din valoarea unui teren sau 20% din suprafaţa terenului aflat în litigiu pe rolul instanţei. În schimb, procurorul ar fi promis că va interveni pe lângă magistraţi astfel încât persoana respectivă să obţină o hotărâre favorabilă într-un proces privind reconstituirea dreptului de proprietate, aflat în recurs, şi pentru a facilita o executare silită.

Procurorii DNA spun că legătura dintre Marius Vlădoianu şi denunţător a fost intermediată, în perioada iulie 2002-aprilie 2013, de o altă persoană care a pretins şi a primit pentru Vlădoianu şi pentru sine diferite sume de bani de la denunţător, potrivit Mediafax.ro.

Mai multe articole despre:
şantaj judecată sirieni om de afaceri