MENIU

Problema urșilor bruni din România - subiect pe agenda Parlamentului European

Comisia pentru petiții a Parlamentului European a luat, miercuri, în discuție trei petiții despre gestionarea ursului brun în România, a anunțat europarlamentarului UDMR, Vincze Lorant. Acesta a susținut accelerarea găsirii unei soluții pentru protejarea în continuare a ursului brun, dar și a vieților pierdute și a pagubelor de milioane de euro.

 

Vincze  Lorant a susținut în fața Comitetului pentru petiții din Parlamentul European documentul reprezentanților Consiliilor Județelor Harghita, Mureș, Covasna și Brașov. 

Vincze Lorant a vorbit despre situația unică din România, unde, de aceea, este nevoie de o soluție unică pentru cele patru județe. Eurodeputatul a mai spus și că responsabilitatea principală pentru această problemă revine Ministerului Mediului și Guvernului, care trebuie să fie presat pentru a găsi o soluție.

„Semnatarii petițiilor doresc ca forurile europene să pună presiune pe autoritățile naționale pentru a pune în aplicare măsuri concrete de prevenire a atacurilor și proceduri rapide și transparente pentru decontarea pagubelor”, a mai precizat Vincze Lorant.

Situația din Harghita a fost prezentată de președintele CJ Csaba Borboly.

„Populația de urși numără 2100 de animale în județul nostru și avem 7000 de urși în România. În Harghita, în ultimii cinci ani, am avut 1120 de atacuri asupra animalelor domestice, 54 de persoane internate, șapte decese. Ministerul Mediului se ocupă doar de daune după ce s-a produs faptul.

Rog Parlamentul European să ceară Guvernului să se implice pentru protecția oamenilor, a animalelor și a bunurilor”, a declarat Borboly. 

„Protejarea vieții umane și prevenirea daunelor economice este mai importantă pentru noi decât orice altceva. Un sondaj precis, soluție rezonabilă, este nevoie de agricultură sălbatică, aceasta este poziția Comisiei Europene.
La rugămintea mea, miercuri dimineață, în ședința plenară a Comitetului pentru petiție al Parlamentului European (PETI), au discutat despre petiția depusă de consilierii județelor Hargita, Kovászna, Maros și Brasí, concentrându-mă pe problema ursului. Poziția lor a fost făcută cunoscută de Borboly Csaba
Cred că acest caz ar trebui ținut deschis până când se găsește o soluție liniștitoare pentru oamenii care trăiesc în Sekelyföld.
Am lucrat la această temă cu ministrul mediului Tánczos Barna și sunt convins că în sfârșit se va lua jumătate din soluție în România”, a anunțat, miercuri, europarlamentarul, într-un mesaj postat pe Facebook.
 
Potrivit europarlamentarului român, ministrul Mediului, Tanczos Barna, a promis că va fi adoptat curând un plan de management al marilor carnivori, astfel încât situația cu urșii din aceste județe va fi rezolvată.
 
„Este vorba despre protecția naturii și a mediului, ursul este o specie protejată, dar este un animal carnivor care dacă nu se face nimic numărul de exemplare crește și vorbim de pagube de milioane de euro. Comisia spune că Guvernul trebuie să facă ceva, că Ministerul Mediului ar trebui să ia măsuri. Dar asta nu se întâmplă. De câteva săptămâni am vorbit cu Ministrul Mediului, dl. Tánczos Barna, iar el a promis că ministerul va adopta cât de curând un plan de management al marilor carnivori, care odată implementat va rezolva această problematică. Este clar că România are pârghiile legale pentru a face o strategie adevărată pentru a proteja oamenii și bunurile”, a declarat  Vincze  Loránt, potrivit unui comunicat de presă.