Ciolacu, la Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române: Dezvoltarea şi evoluţia României sunt definite de rezilienţă, sustenabilitate și transparenţă
Diplomaţia română este un "factor crucial" în consolidarea sentimentului de încredere al partenerilor externi, a declarat, marți, premierul Marcel Ciolacu, menționând că România este un stat stabil și deschis, fundamentat pe valorile statului de drept şi drepturilor omului, dornic să colaboreze pentru îndeplinirea idealurilor înscrise în Carta ONU.
"Diplomaţia română este un factor crucial în consolidarea sentimentului de încredere al partenerilor noştri externi, România este un stat stabil, deschis, fundamentat pe valorile statului de drept şi drepturilor omului, dornic să colaboreze pentru îndeplinirea idealurilor înscrise în Carta ONU. Salut, astfel, tema reuniunii anuale a Diplomaţiei Române de anul acesta, o politică externă fermă a României, gestionând provocările şi maximizând oportunităţile. Ea rezonează, vă spun sincer, la milimetru cu propriile mele convingeri şi cu priorităţile Guvernului pe care îl conduc", a afirmat șeful Guvernului.
Între priorităţile enunțate de premier se numără "ancorarea României în comunitatea de valori europene|, diplomaţie economică, raportarea la contextul de securitate, atenţia îndreptată către diaspora, dar și corelarea politicii interne a României cu cea externă.
"Pentru guvernul pe care îl conduc dezvoltarea şi evoluţia României sunt definite de rezilienţă, sustenabilitate, transparenţă, echitate şi eficienţă. Este un guvern care oferă stabilitate, care este şi un guvern al asumării unui amplu proiect de modernizare economică şi socială a ţării. Restabilirea regulilor, reformelor, prosperitatea şi premisele de creştere economică sănătoasă fundamentează acţiunile Guvernului României în acest moment. Aşa cum am spus deja, dorinţa noastră este a consolida o societate coezivă, definită de solidaritate. Dorim ca cetăţenii noştri să beneficieze de îmbunătăţirea sistemului de educaţie şi de sănătate. Dorim o societate deschisă în care cetăţenii se pot simţi apreciaţi şi sprijiniţi. Adevărat, nu plecăm de la zero. Apartenenţa la Uniunea Europeană a fost şi este un pilon esenţial al dezvoltării României din ultimii 16 ani", a arătat Ciolacu.
El a apreciat că Uniunea Europeană este "edificiul în care economia românească creşte în beneficiul tuturor cetăţenilor".
"În acelaşi timp, Uniunea Europeană nu este o simplă piaţă comună, ci o uniune de valori şi o putere normativă.
Ea este familia din care România face parte prin istoria sa. România este Europa, Europa este România!", a mai spus prim ministrul.
Marcel Ciolacu a subliniat, totodată, că o politică externă fermă trebuie să se bazeze pe "politici interne consecvente, concepute pe termen mediu şi lung şi nu pe interese politice de moment".
"Asta ne-am propus atunci când am demarat reformele necesare încadrării în ţintele de deficit bugetar, care ne vor permite să beneficiem în continuare de fondurile europene vitale pentru dezvoltarea României. În acelaşi timp însă o politică externă fermă presupune inclusiv negocierea cu partenerii noştri de pe poziţii de egalitate, o negociere în care să ne facem cunoscute poziţiile şi interesele în raport cu politicile economice comune. Şi aici trebuie, cu adevărat, să lucrăm numai împreună", a adăugat premierul.
Potrivit lui Ciolacu, relaţia de cooperare cu partenerii externi este esenţială.
În context, el a menţionat vizita de lucru efectuată Germania, "principalul partener comercial", adăugând că va fi organizat la sfârşitul lunii septembrie un forum de afaceri româno-german.
Cu acest prilej, premierul i-a solicitat ministrului de externe Luminiţa Odobescu să iniţieze un mecanism de monitorizare şi integrare a propunerilor şi oportunităţilor de afaceri:
"România are capacităţile necesare pentru a produce, a atrage investitori şi a-şi consolida punţile economice interne şi externe. Vă invit să lucrăm împreună pentru intensificarea cooperării economice cu partenerii noştri. Trebuie să ieşim pe cât mai multe pieţe externe şi să ne diversificăm şi să susţinem activ împreună companiile româneşti. În acest sens, îi transmit rugămintea doamnei ministru Odobescu de a iniţia un mecanism de monitorizare şi integrare a propunerilor şi oportunităţilor de afaceri pe care le avansaţi către Guvern şi care să reflecte fezabilitatea acestora. Împreună cu ministerele responsabile trebuie să găsim formulele cele mai eficiente pentru a nu irosi aceste oportunităţi".
În opinia sa, "o bază economică sănătoasă, definită de capacitatea de a produce, a vinde, a consuma pe plan local, de a consolida puterea de cumpărare şi calitatea vieţii cetăţenilor, este obligatorie".
"De aceea, atragerea capitalului investiţional străin, consolidarea relaţiilor economice cu alte state, facilitatea accesului la pieţe de desfacere sunt fundamentale pentru a menţine şi, mai ales, pentru a creşte gradul de prosperitate a românilor. În acelaşi timp, esenţial pentru susţinerea unei baze economice solide este asigurarea accesului neîntrerupt la energia sustenabilă. Una dintre priorităţile Guvernului pe acest palier este de a face din proiectul reactoarelor modulare un succes. Este un proiect cu o dimensiune tehnică, dar şi strategică. Însă, toate eforturile de a asigura un profil energetic sustenabil trebuie făcute având în minte una din provocările cele mai dure ale deceniilor care vor veni - schimbările climatice. De la an la an, efectul acestora este mai pregnant şi, împreună cu dumneavoastră, trebuie să lucrăm la crearea unor instrumente internaţionale care să răspundă acestor provocări", a conchis premierul român.