MENIU

Primii refugiaţi impuşi de UE ajung în România luna viitoare

Primii refugiaţi impuşi de Uniunea Europeană ajung în România luna viitoare. Este vorba de 15 persoane, care se află în prezent în tabere din Grecia. Alte aproape 300 de persoane sunt verificate de autorităţi şi dacă nu reprezintă niciun pericol, vor ajunge, deasemenea, în ţara noastră.

Numărul mare de refugiaţi nu a afectat până acum România. Ţara noastră este însă obligată de Uniunea Europeană să primească aproximativ 7000 de migranţi, conform cotelor obligatorii adoptate la Consiliul JAI.

Autorităţile din România, în colaborare cu cele străine, au început deja procedurile pentru a aduce 295 de refugiaţi, într-o primă fază. Toţi vor fi atent verificaţi, iar primii 15 vor ajunge în ţara noastră luna viitoare.


Şeful misiunii pentru migraţie din România spune că, fără a gestiona corespunzător situația, problema refugiaţilor ar putea scăpa de sub control.

În prezent, ţara noastră poate găzdui aproape o mie de refugiaţi şi, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului General pentru Imigrări, numărul de locuri poate fi suplimentat cu încă 500. Totusi, autoritățile romane îsi iau toate masurile și susțin ca se pregătesc sa facă fata chiar și unui posibil aflux de 20.000 de migranți.

Mai multe articole despre:
UE România refugiaţi migranţi