MENIU

Primele imagini cu momentul prăbuşirii internatului de la Odorheiu Secuiesc: un mort și 3 răniți

Au apărut primele imagini cu momentul în care o bucată din zidul internatului de la Odorheiu Secuiesc. Pe fotografiile făcute de o cameră amplasată la mai puţin de 50 de metri de clădirea dărâmată se vede cum, imediat după prăbușirea peretelui, se creează în nor mare de praf. Conform orei pe care camerele de supraveghere o transmit, tragedia a avut loc cu un minut înainte de ora 16.00.

Un adolescent și-a pierdut viața, iar alți trei au ajuns la spital în urma prăbușirii unei părți din zidul internatului liceului Tamași Aron, din Odorheiu Secuiesc. 

Incidentul șocant a avut loc în centrul orașului, într-o clădire care aparține Bisericii Catolice, dar care era închiriată de liceu. Între timp, două dintre cele trei fete rănite au fost externate.

Incidentul a avut loc luni, la scurt timp înainte de ora 16.00, o parte a zidului clădirii cu două etaje, în care erau cazați 97 de elevi, s-a prăbușit. Patru adolescenți se aflau în camerele lor în momentul impactului – trei fete la etajul întâi și un băiat la parter, scrie presa locală. Unul dintre tineri și-a pierdut viața în ambulanță, în timp ce ceilalți trei au fost transportați la spital în stare gravă.

Anchetatorii au început deja să cerceteze circumstanțele care au dus la prăbușirea zidului. Clădirea, construită în 1910, nu a beneficiat de reparații semnificative în ultimii ani, iar pe 26 octombrie, primăria Odorheiu Secuiesc a emis o autorizare pentru lucrări în apropierea imobilului.