MENIU

Primarul de Pungeşti, CERCETAT PENAL. Are legătură cu CHEVRONUL

<p>Primarul din Pungeşti, cercetat penal</p>

Primarul comunei vasluiene Pungeşti, Mircea Vlasă, este cercetat penal de poliţişti pentru abuz în serviciu şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, pentru modul în care şi-a atribuit titlul de proprietate pe terenul pe care l-a concesionat apoi către Chevron pentru explorarea gazelor de şist.

Suprafaţa de aproape două hectare pe care compania Chevron derulează, în prezent, activităţi de amenajare a platformei pe care urmează să fie amplasată prima sondă de explorare a gazelor de şist din judeţul Vaslui face obiectul unei anchete a Poliţiei, în urma căreia se va stabili legalitatea dobândirii acelui teren, transmite corespondentul Mediafax.

În fapt, vizat de cercetările poliţiştilor de la Serviciul de Investigare a Fraudelor (SIF) Vaslui este primarul comunei Pungeşti, a cărui soţie este proprietarul direct al celor 1,92 hectare de teren, suprafaţă atribuită de Mircea Vlasă în anul 2005, în calitate de primar.

"Un localnic din comuna Pungeşti a depus o plângere la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, prin care solicită efectuarea de cercetări cu privire la legalitatea efectuării transferului de proprietate pentru o suprafaţă de teren din Pungeşti, aparţinând familiei primarului Mircea Vlasă. În consecinţă, în cauză a fost întocmit un dosar penal în care poliţiştii SIF desfăşoară cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu şi fals în înscrisuri sub semnătură privată", a declarat, marţi, pentru corespondentul Mediafax purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Vaslui, Mihaela Ştraub.

Primarul de Pungeşti, Mircea Vlasă, nu a putut fi contactat pentru a prezenta un punct de vedere cu privire la ancheta desfăşurată de poliţiştii vasluieni şi a modului cum a obţinut respectiva suprafaţă de teren.

În luna noiembrie a anului trecut, peste o mie de persoane au depus la Prefectura Vaslui documentele prevăzute de lege pentru organizarea unui referendum privind demiterea primarului în funcţie, Mircea Vlasă, pe motiv că acesta a concesionat firmei Chevron terenul unde ar urma să înceapă explorarea gazelor de şist.

În solicitarea depusă la Prefectura Vaslui se arăta, printre altele, că actualul edil nu mai reprezintă interesele localnicilor, în condiţiile în care nu i-ar fi consultat cu privire la explorarea gazelor de şist în comună. Mai mult decât atât, semnatarii cererii subliniau că primarul Mircea Vlasă a concesionat către firma Chevron suprafaţa de 1,92 hectare de teren, pe care compania petrolieră urmează să-şi amplaseze prima sondă de explorare a gazelor de şist din judeţul Vaslui.

Săptămâna trecută, Prefectura Vaslui a respins cererea localnicilor din Pungeşti privind organizarea unui referendum pentru demiterea primarului Mircea Vlasă.