Primarul de la Timișoara critică personalul medical care demisionează: ”La greu nu este OK sa asistăm la dezertări”
Primarul Timișoarei, Nicolae Robu, a declarat marți, la Realitatea PLUS, într-o discuție despre personalul medical care și-a dat demisa de la spitalul CFR din municipiu, că nu este în regulă să existe „dezertări”.
„Spitalul CFR nu aparține de primărie, aparține de Ministerul Transporturilor. 10 infirmiere și 3 asistente și-au depus demisia pentru că sunt speriate pur și simplu, una spune ca are copil mic, alta are pe cineva în întreținere, deci pentru motive de genul acesta spun că le este frică să se îmbolnăvească.
Eu cred că nu este în regula. Când e liniște, toată lumea e mulțumită pe timp de pace să-și ia salariu. Acum, la greu, nu este OK să asistăm la dezertări. Astfel de atitudini împietează, afectează negativ imaginea generala a corpului medical. Nu e nimeni iresponsabil sa expuna oamenii. Nimeni nu are voie sa ii expuna pe medici. Avem nevoie de ei”, a declarat edilul.
În Spitalul Clinic CF Timișoara nu este momentan niciun caz confirmat, de altfel unitatea sanitară este pe linia a doua de intervenție, adică va prelua cazuri doar dacă spitalul de infecțioase nu va mai avea locuri pentru pacienți. Cu toate acestea, asistentele se tem să nu se infecteze cu coronavirus. Potrivit managerului, spitalul are echipamente din donații și de la societatea civilă.