Primarul Capitalei pare să fi găsit soluția pentru reabilitarea clădirilor cu bulină roșie din București
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în emisiunea „Legile Puterii”, că una dintre variantele prin care se poate rezolva problema clădirilor cu bulină roșie este creditul pe 25 de ani, fără dobândă, bani cu ajutorul cărora proprietarii își pot reabilita locuințele. Edilul-șef a spus că acest efort financiar nu poate fi făcut decât cu ajutorul guvernului.
„L-am numit azi consilier pe Edmond Niculușcă, unul dintre cei mai activi oameni în identificare clădirilor cu risc seismic. Nu vom putea rezolva această prblemă decât cu bani de la guvern. Trebuie să expertizăm zeci de mii de clădiri, apoi urmează proiectarea și consolidarea, cu bani de la primărie, iar unde avem expertize și proiectare, e nevoie de un fond cu împrumut fără dobândă, pe 25 de ani, pentru că sunt zeci de mii de clădiri cu bulină roșie în București”, a declarat Nicușor Dan.
Edilul-șef al Bucureștiului a declarat că cele trei mari urgențe ale mandatului său sunt cel al finanțelor, al sănătății și spinoasa problemă a termoficării.
Primarul general a menționat și problema companiilor municipalității, înființate de fostul edil-șef, Gabriela Firea, care costă mai mult decât contractele derulate cu firmele private. „Există voință la noua majoritate din Consiliul General ca marea majoritate a acestor companii să fie desființate. Va fi un nou Consiliu General care va mandata un consiliu ce va trebui să lichideze companiile înființate de Gabriela Firea. Procesul va dura cam un an de zile. Avem serviciile publice de 100 milioane, iar cu comapniile municipale costurile se ridică la 130 de milioane. Sunt și companii inventate ca să aducă bani, cum sunt cele de parking. De exemplu, avem un milion de lei din taxe de parcare, iar înainte de companiile minicipale aveam 100 de mii”, a mai spus primarul general.
Nicușor Dan a menționat și componenta culturală a unui oraș, una dintre atracții, mai ales pentru cei care caută să-și deschidă un birou în capitala României. „Dacă ai o firmă care vrea să se ducă într-un anumit oraș, se va uita și la calitatea culturală a respectivului oraș. E nevoie ca statul și municipalitatea să susțină cultura. După muncă de reflecție care a durat câteva luni, Guvernul României are o schemă de ajutor de 100 de milioane de euro pentru cultură”, a mai spus edilul-șef al Capitalei.