MENIU

Primarul acuzat că și-a hărțuit sexual nepoata a fost suspendat din toate funcțiile politice din PSD

Mihai Georgescu, primar PSD

Primarul din Călimănești care și-ar fi hărțuit sexual o nepoată a fost suspendat de PSD din toate funcțiile politice. Anunțul a fost făcut chiar de filiala PSD Argeș.

Potrivit unui comunicat de presă al PSD Argeș, organizația PSD Argeș a decis suspendarea lui Mihai Georgescu, primar al comunei Călinești, din toate funcțiile politice, așteptând în continuare rezultatele anchetei în desfășurare.

„Nu dorim să ne implicăm și să discutăm despre viața privată a nimănui, însă întotdeauna ne vom delimita ferm de orice atitudine imorală, mai ales dacă aceasta se petrece în cadrul administrației publice” comunică Biroul de Presă al PSD Argeș.

De câteva zile, pe Facebook circulă o înregistrare în care primarul respectiv îi cere favoruri sexuale unei tinere, în schimbul angajării la cabinetul său. Nicolae Dicu, tatăl fetei în cauză, cea care a înregistrat discuția, susține că este vorba despre primarul Mihai Georgescu iar fata este chiar nepoata primarului. Potrivit lui Dicu, fata a depus deja plângere la Poliție pentru hărțuire sexuală și șantaj iar la dosar au fost depuse mai multe înregistrări, nu doar cea care este deja publică.

„Mi-a pătat imaginea familiei și a copilului meu! Știți ce se spune în localitate? Că Mihai Georgescu a trăit cu fata mea” a declarat tatăl fetei, Nicolae Dicu, la emisiunea „Chestiuni arzătoare” de la Profi 24.

Mai multe articole despre:
psd arges