Primar din județul Arad și oameni de afaceri, trimiși în judecată pentru fapte de corupție
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au trimis în judecată mai mulți reprezentanți ai unor societăți comerciale, dar și pe Marian Toader, primar al comunei Zăbrani, județul Arad, la data faptelor, cu privire la săvârșirea unor acte de corupție.
Astfel, au fost trimiși în judecată, în stare de libertate, inculpații:
Radul Viorel Popa, reprezentant al SC Belle Fruct SRL și SC Best New Mill SRL, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, folosire sau prezentare cu rea credință de documente sua declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta a avut ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată, spălare a banilor în formă continuată și evaziune fiscală.
Jean Cîrja, reprezentant al SC Prestrobotrans SRL și SC Jean Trans Company SRL, și Valer Pop, reprezentant al SC Merișor Vest SRL, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, complicitate la folosire sau prezentarea cu rea credință de documente sau declarații false, inexacte sau incomplte, dacă fapta a avut ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată, și spălare a banilor în formă continuată.
Simon Petru Faur, administrator la SC Vicarforest SRL, cu privire la săvârșirea infracțiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea credință de documente sau declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta a avut ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.
Marian Toader, primar al comunei Zăbrani, județul Arad, la data faptelor, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
SC Belle Fruct SRL, cu privire la săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea credință de documente sau declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta a avut ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene în formă continuată.
SC Jean Trans Company SRL, SC Prestrobotrans SRL, SC Merișor Vest SRL, SC Vicarforest SRL și SC Best New Mill SRL, cu privire la săvârșirea infracțiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea credință de documente sau declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta a avut ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene în formă continuată.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au arătat că, în perioada 2010 - 2014, Radu Viorel Popa și Marian Toader au constituit un grup infracțional, la care au aderat ulterior şi Jean Cîrja şi Valer Pop, în vederea obținerii pe nedrept de fonduri europene.
Valoarea totală a sumelor de bani încasate, pe nedrept, de firma administrată de Radu Viorel Popa în cadrul celor două campanii de reconversie viticolă este de 13.666.917 lei (circa 3 milioane euro), reprezentând valoarea sprijinului financiar nerambursabil pentru două campanii agricole.
Concret, în perioada respectivă, cu prilejul campaniilor din anii 2010-2011 și 2011-2012, Radu Viorel Popa a depus la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Arad un număr de patru cereri prin care a solicitat sprijin financiar în domeniul plantațiilor viticole, pentru două terenuri cu suprafețe de 56 ha respectiv 175,86 ha.
Ulterior, în vederea acordării sprijinului financiar, au fost depuse la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Arad mai multe documente cu conținut nereal, întocmite cu complicitatea inculpaților Jean Cîrja, Valer Pop şi Simon Petru Faur, administratori ai societăților comerciale „prestatoare de servicii”, sau de Radu Viorel Popa, pentru a justifica, în fața reprezentanților instituției respective, cheltuirea unor sume de bani.
Un aport deosebit în comiterea acestor activități infracționale l-a avut primarul localității Zăbrani, Marian Toader care a fost inițiatorul punerii la dispoziția firmei administrate de Radu Viorel Popa, în mod gratuit (deși se solicitase arendarea, ceea ce presupunea plata unei redevențe către primăria Zăbrani) a suprafețelor de teren necesare înființării plantației viticole.
Ulterior, prin încheierea unor convenții succesive, suprafața de aproximativ 56 ha pe care a fost înființată plantația viticolă (în campania 2010-2011), a ajuns în exploatarea unei societăți comerciale controlată în mod indirect de primarul Marian Toader.
Prin aceste activități, bugetul Primăriei Zăbrani a fost prejudiciat cu suma de aproximativ 110.250 euro, reprezentând redevența care ar fi fost încasată de instituția publică în ipoteza concesionării/arendării suprafețelor de teren supuse procesului de reconversie viticolă, corelativ cu obținerea unor foloase necuvenite pentru primar (obținerea unei plantații viticole în mod gratuit, obținerea beneficiilor rezultate din valorificarea produselor viticole).
O parte din foloasele obţinute (1.911.580 lei) de Radu Viorel Popa, Jean Cîrja şi Valer Pop, ca urmarea a obţinerii pe nedrept a fondurilor nerambursabile, au fost ulterior supuse unor proceduri de ”albire” sau ”spălare”, pentru a crea aparența de legalitate, de onestitate a mijloacelor bănești obținute în modalitatea arătată mai sus.
Mai mult, în cursul anului 2013, Radu Viorel Popa a dedus, solicitat și obținut rambursarea taxei pe valoare adăugată (TVA), în sumă de 141.076,84 lei, aferentă unor operațiuni comerciale, stabilite ca fiind nereale, finanțate cu fonduri nerambursabile, provenind din bugetele UE (operațiuni comerciale scutite de TVA).
În cauză, a fost dispusă măsura asigurătorie a sechestrului asupra bunurilor mobile şi imobile ce aparţin inculpaţilor Marian Toader, Jean Cîrja, Valer Pop, Radu Viorel Popa, SC Jean Trans Company SRL.
De asemenea, a mai fost dispusă indisponibilizarea sumelor de bani (în lei și valută) din conturile bancare ale inculpatelor SC Jean Trans Company SRL, SC Prestrobotrans SRL și SC Merișor Vest SRL.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Arad, cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și din partea Direcției Generale Antifraudă Fiscală.