Prima reacție a Irinei Tănase după decizia de eliberare a lui Liviu Dragnea - Ce mesaj i-a transmis VIDEO
Irina Tănase i-a transmis un prim mesaj lui Liviu Dragnea după decizia de eliberare din penitenciarul Rahova.
Logodnica fostului președinte PSD Liviu Dragnea a reacționat la decizia judecătorilor de a-l elibera pe acesta din închisoare.
„Sunt foarte fericită! Am început să plâng de fericire! Acum mă îmbrac și mă duc să-mi iau bărbatul acasă”, a declarat Irina Tănase, joi, înainte de a pleca spre penitenciarul Rahova.
Ea a lăsat apoi și un mesaj pe Instagram: „Pentru prima dată. Contemplăm lumina, culorile, copacii, păsările, animalele. Simțeam cum aerul îmi umple nările și mă ajută să respir. Auzeam vocile care răsunau pe coridor ca-n turla unei catedrale. Simțeam că trăiesc. Și mă înfioram de bucurie. De fericirea de a exista. Minunat. Îți mulțumesc, Doamne – Doamne, că ai făcut asta pentru mine”.
După ce a ajuns în fața penitenciarului Rahova, Irina Tănase a declarat în fața jurnaliștilor că va merge cu Liviu Dragnea să sărbătorească eliberarea împreună cu copiii lui și prietenii apropiați.
„Psihic era bine, era fericit. Adică orice om în situația asta... cum ar putea să fie?!
Mergem acasă, ne întâlnim cu copiii lui, cu prietenii apropiați care au rămas lângă noi pe toată perioada asta.
Eram cu prietenii mai apropiați în curte și ne-am bucurat. Am început să plâng...
Am vorbit cu el la 20 de minute după ce s-a dat pronunțarea. M-a sunat. S-a bucurat foarte tare.
I-am zis că vin să-l aștept și a spus că să nu vin încă pentru că nu știe cât vor dura procedurile”, a declarat Irina Tănase.
Decizia luată joi de Tribunalul Giurgiu este definitivă și va fi pusă în aplicare imediat, astfel că Liviu Dragnea va părăsi penitenciarul Rahova după 2 ani și jumătate. Magistrații au dezbătut, joi, cererea de eliberare condiţionată depusă de fostul lider al PSD.
Dragnea a fost încarcerat pe 29 maai 2019, după ce a fost condamnat la 3 ani şi 6 luni de închisoare în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.