Prima reacție a Gabrielei Firea după înfrângerea usturătoare din CEx
Tabăra dizidenţilor din PSD nu are de gând să facă niciun gest prin care să deranjeze aripa PSDragnea, care a obţinut, vineri, un vot zdrobitor de susţinere. Rând pe rând, Gabriela Firea, Paul Stănescu, Adrian Ţuţuianu şi Marian Neacşu au precizat că nu şi-au retras criticile, dar se supun opniei majoritare.
"Susţinem alinaţa PSD-ALDE, Guvernul Dăncilă şi nu vom periclita funcționarea Executivului, nu vom dărâma guvernul PSD-ALDE," a declarat primarul general Gabriela Firea, cea de la care a pornit conflictul din PSD, la încheierea ședinței CEx al PSD.
Firea a afirmat că scrisoarea dizidenților din PSD, deși semnată de 25 de lideri social-democrați, a fost susținută și prin vot doar de 10, deși potrivit procesului-verbal a fost vorba de doar 8 susținători.
"Au fost opinii pro şi contra demersului nostru, a fost prima sedinţă de CEX in care s-au dezbătut cu sinceritate toate problemele, n-am mai avut acea timorare şi cred că a fost de bun augur si cred că această scrisoare a adus şi un lucru bun," a mai afirmat Firea.
Vicepremierul Paul Stănescu, cel care a orchestrat redactarea documentului anti-Dragnea, a afirmat și el că ședința CEx nu s-a lăsat cu sancțiuni, pentru că cei care l-au contestat pe liderul PSD n-au încălcat statutul.
"Nimeni nu pleacă din partid, vom vota în Parlament tot ce se află în programul de guvernare al PSD.(...) Faptul că am fost învinși nu înseamnă că nu mai susținem ce am prezentat în acea scrisoare, tot ce am scris acolo a fost valabil", a declarat vicepremierul Stănescu.
În ședința CEx, primarul sectorului 5, Daniel Florea, a propus excluderea din partid a Gabrielei Firea, dar Liviu Dragnea a fost cel care s-a opus propunerii, așa că n-a mai fost supusă votului.