Prima misiune externă a României pentru stingerea incendiilor, în Grecia. Arafat: „108 persoane pleacă. Au mașini de intervenție și mașini de suport”
Secretarul de stat Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, a precizat vineri că misiunea este prevăzută pentru 10 zile, dar există posibilitatea să fie extinsă dacă autoritățile elene vor cere acest lucru.
„Astăzi dimineață au fost vizitați de domnul ministru Bode, care le-a adresat unele cuvinte și le-a urat succes în misiune. Noi am avut împreună cu domnul general Iamandi, cu domnul inspector general discuții cu ofițerii care pleacă – sunt 11 ofițeri care pleacă cu ei către Grecia.
În total, avem 108 persoane care pleacă, sunt cu mașini de intervenție și cu mașini de suport după ei. Misiunea este prevăzută pentru 10 zile, cu posibilitate de extindere dacă se va cere din partea autorităților din Grecia. Bineînțeles, noi vom rămâne în legătură cu ei”, a declarat șeful DSU.
Grecia arde de zile bune, iar autoritățile elene nu reușesc să stingă focul din cauza vântului puternic și a temperaturilor extrem de ridicate. Peste o sută de case s-au făcut scrum, iar localnicii din sate întregi au rămas fără adăpost.