VIDEO | Prețul la pompă a explodat. Carburantul, mai scump spre ieșirea din București
Prețul benzinei în România a atins cel mai ridicat nivel din ultimii 7 ani și crește în continuare. Recent și motorina o cumpărăm la cel mai scump preț din ultimii 3 ani. Nu doar explozia prețurilor ne golește buzunarele, ci și specula pe care o fac benzinăriile. În București, de exemplu, carburantul este mai scump spre ieșirea din oraș, decât la benzinăriile de cartier.
Prețurile atât la benzină, cât și la motorină, au explodat în ultima perioadă. Însă există discrepanțe între stațiile de carburanți. O echipă Realitatea PLUS a făcut un experiment și a comparat prețurile de la mai multe benzinării din Capitală.
Pe masură ce se apropiau de oraș, jurnaliștii Realitatea PLUS au observant că prețurile scad. De data aceasta, benzina costă 7,01, iar motorina - 6,78 lei.
Surprinzător, prețurile sunt mai ridicate la periferia Capitalei.
Pentru un litru de benzină plătim 7,26 lei, iar pentru motorină 7,70 lei. Încă de la începutul anului prețurile la benzină și motorină au fost în creștere, iar specialiștii spun că acest trend va continua.
Comparativ cu luna trecută, prețul mediu al unui litru de benzina s-a majorat cu 6%, ceea ce înseamna că un plin costă astăzi cu 18 lei mai mult.
În schimb, în cazul motorinei, un plin costă cu 26 de lei mai mult decât în urma cu 30 de zile.
Totodată, motorina a atins recent în România cel mai mare preț de comercializare de până acum, iar benzina a atins maximul ultimilor șapte ani.
Oamenii sunt revoltați și spun că nu se justifică astfel de scumpiri.
Specialiștii spun că prețurile la pompă vor crește în continuare pentru că și petrolul a atins cotații record în ultima perioadă.