Pretestarea PISA - făcută pe calculator, PRIMA oară, în România. Câți elevi de 15 ani au participat
Evaluarea PISA s-a desfășurat computerizat, pentru prima oară în România, a anunțat, vineri seară, Ministerul Educației. Pretestarea a fost organizată în peste 40 de școli din 21 de județe, inclusiv Capitala, în laboratoarele de informatică sau în săli de clasă și a durat aproximativ 4 ore.
Au participat 2.103 elevi de 15 ani, care au fost selectați, aleatoriu, printr-o procedură standardizată, unică, la nivel internațional.
Pretestarea este inclusă în calendarul activităţilor internaţionale şi are ca scop pregătirea evaluării PISA 2022 care vizează competenţele de lectură, matematică şi ştiinţe, precum şi gândirea creativă, matematica fiind domeniul principal investigat.
Programul pentru Evaluarea Internațională a Elevilor (Programme for International Student Assessment - PISA) este un studiu de evaluare comparativă pe scară largă, inițiat de OCDE, care măsoară abilitățile tinerilor de 15 ani de a folosi achizițiile din domeniul lecturii, al matematicii și științelor, pentru a răspunde provocărilor din viața reală.
Pretestarea s-a desfășurat, în perioada 4 mai – 4 iunie 2021, în 43 de școli din 20 de județe și din municipiul București, care au făcut parte dintr-un eșantion național, selectat după criterii agreate cu OCDE.
Astfel, evaluarea elevilor s-a desfăşurat în laboratoarele de informatică ale şcolilor sau în săli de clasă şi a durat aproximativ 4 ore, timpul fiind distribuit după cum urmează:
- 15 minute pentru introducerea generală - elevii se loghează la propriul test, se familiarizează cu tipul de test, tipul de solicitări şi modalitatea de răspuns;
- 120 de minute pentru testul cognitiv organizat în 2 sesiuni a câte 60 de minute cu o pauză de 5 minute între acestea;
- 15 minute pauză;
- 56 de minute pentru două chestionare (chestionarul elevului & chestionarul TIC).
Pretestarea PISA s-a desfăşurat într-o singură zi sau în zile consecutive, în sesiuni paralele şi/sau succesive, la datele stabilite de comun acord cu şcolile şi în condiţiile respectării regulilor sanitare specifice pandemiei COVID-19.
România face parte dintre cele peste 85 de ţări şi sisteme de învăţământ care participă la evaluarea PISA 2022. Unitatea de Cercetare în Educaţie, din cadrul Centrului Naţional de Politici şi Evaluare în Educaţie, în calitate de Centru Naţional PISA, se ocupă de implementarea şi coordonarea acestui studiu în România, potrivit Ministerului Educaţiei.