Preşedintele FITS, despre Iohannis: Îmi doresc să transforme România, aşa cum a transformat Sibiul
Preşedintele Festivalului de Teatru Internaţional de la Sibiu (FITS) Constantin Chiriac, invitat într-o ediţie specială la Realitatea TV, a vorbit pe scurt despre importanţa festivalului care are loc la Sibiu, atât la nivelul ţării, cât şi la nivel mondial.
"15 ani a fost alături de noi. Îmi doresc din toată inima să găsească partener la nivelul ţării, să transforme România, aşa cum a transformat Sibiul. Eu nu sunt din Sibiu, dar am venit aici pentru că este un oraş cu stea. În clipa în care România se scufundă, cum o salvăm? O luăm de Sibiu şi o ridicăm!
Cultura este motor de dezvoltare, să transmitem un mesaj premierului, ministrului de finanţe şi cel al fondului europene că suntem singura ţară din Europa, care nu am tras fonduri europene pe dimensiunea cultură. Eu cred că ar trebui făcut un apel la intelectuali şi artişti, să încerce să părăsească acea zonă de slugărcinie, de obedienţă, în aşa fel încât să putem impune un proiect.", a spus Constantin Chiriac, în direct la Realitatea TV.
Directorul FITS a ţinut să precizeze că ediţia din acest an a Festivalului de la Sibiu este o ediţie de colecţie şi că s-au vândut toate biletele cu câteva zile, înainte de deschiderea festivalului. Este un fenomen unic în lume, menţionând prezenţa artişilor: Barak Marshall, Jin Xing și Brenda Angiel şi mulţi alţii.
Povestea lui Jin Xing este una extrem de emoţionantă. Xing s-a născut bărbat în 1967, dar şi-a făcut schimbare de sex şi este una dintre cele mai cunoscute personaje în China. Ocupă funcţia de director al companiei Jin Xing Dance Theatre Shanghai, înființată în 1999, prima companie independentă de dans din China.
Programul celei de-a XXII-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu este cel mai complex de până acum: 21000 de bilete au fost puse la dispoziția publicului pentru 119 spectacole indoor. La acestea se adaugă peste 300 de evenimente outdoor (spectacole de stradă), conferințe, expoziții, lansări de carte, proiecții de filme, spectacole lectură, dezbateri, la care accesul publicului este gratuit.
La cererea spectatorilor s-a mai programat câte o reprezentație pentru următoarele spectacole: „Cruzimea frumuseții și a puterii (Laboratorul Phaedrei)”, RootlessRoot (Grecia) - vineri, 19 iunie, ora 17:00, TNRS, Sala Studio; „La țigănci” – UNTEATRU (România) - sâmbătă, 20 iunie, ora 16:00, la Teatrul pentru Copii şi Tineret Gong – Sala etaj și „De vânzare / For Sale”, Teatrul Odeon (România) - duminică, 21 iunie, ora 22:00, la Colegiul Naţional „Octavian Goga” - Sala de sport.
Din Statele Unite ale Americii au sosit la Sibiu „Yellow Birs Apache dancers”, cu un spectacol extraordinar de dans și muzică în spirit amerindian. Veți putea admira o selecție de dansuri și povești tribale, susținute într-un ritm energic și îmbogățite cu ajutorul muzicii indigene, dacă ajungeți la Muzeul Astra – scena de pe lac, pe 19 iunie, ora 12:00, sau în Piața Mică, la ora 15:30.
Jaipur Maharaja Brass Band aduce la Sibiu „Farmecul Indiei”, pentru spectatorii care se vor opri să-i admire în zona pietonală Nicolae Bălcescu, vineri 19 iunie la orele 17:45 și 21:45 și sâmbătă, 20 iunie, ora 17:00. Originară din Jaipur, orașul maharajahilor din regiunea indiană Rajasthan, Fanfara Jaipur Maharaja este compusă din șapte muzicieni rafinați, o frumoasă țigancă dansatoare și un fachir jongler nemaipomenit. Aceștia cântă la o serie de instrumente tradiționale de alamă, printre care trompetă, tubă, clarinet și saxofon, execută dansuri uimitoare și momente de forță și îndemânare uluitoare. Fanfara Jaipur a susținut sute de concerte în întreaga lume, din Asia și până în America de Nord, dirijată de renumitul muzician Rahis Barthi. Aceștia au participat în 2012 la Jubileul de Diamant al Reginei Elisabeta a II-a și au cântat în 2013 pentru președintele Indiei în Jaipur.
Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu continuă în forță până pe 21 iunie.