Președintele Belarusului, declarat persona non grata în țările baltice. Aleksandr Lukașenko invocă ideea unui referendum
Lituania, Estonia şi Letonia, membre ale UE și NATO, au anunțat, luni, includerea a aproximativ 30 de înalți funcționari din Belarus pe ”lista neagră”, pentru presupusă fraudă electorală şi represiune împotriva manifestanţilor pro-democraţie. Printre aceștia se află și președintele contestat, Aleksandr Lukașenko.
Cele trei țări au luat decizia în semn de susținere față de zecile de mii de manifestanți care cer în stradă, de aproape o lună, demisia președintelui. ”Trimitem un mesaj că trebuie să facem mai mult decât pur şi simplu să publicăm declaraţii. Trebuie să luăm măsuri concrete", a declarat ministrul lituanian de Externe, Linas Linkevicius., citat de Agerpres.
Tot luni, Lukaşenko, în încercarea de a calma mișcarea amplă de contestare, a evocat varianta organizării unui referendum constituţional, fără a da însă alte detalii.
Miile de arestări, violențele la care au fost supuși protestatarii în detenție și retragerea acreditărilor pentru jurnaliștii străini au făcut ca Lukașenko, despre care s-a spus că este ”ultimul dictator al Europei”, să fie tot mai izolat pe plan internațional, singurul său aliat fiind Vladimir Putin. După anunțul privind realegerea sa în fruntea statului, pentru al șaselea mandat, zeci de mii de oameni au acuzat în stradă fraudarea alegerilor. Forțele de ordine au încercat să pună capăt protestelor prin violențe și arestări, lidera opoziției, Svetlana Tihanovskaia, fiind nevoită să se refugieze în Lituania. În urma confruntărilor de la proteste, trei oameni au murit.