MENIU

Preotul Necula: Postul este o bucurie

<p>Părintele Necula</p>

Părintele Constantin Necula, unul dintre cei mai cunoscuți preoți creștin-ortodocși, îi sfătuiește pe cei care doresc să țină Postul Paștelui să nu considere că acesta este o cură de slăbire și nici o obligație, ci o bucurie.

"A posti înseamnă a vorbi mai puțin, a munci mai atent, a ne iubi cu mai mare grijă, a fi mai atenți la tot ceea ce Dumnezeu ne-a dăruit", a explicat, pentru AGERPRES, preotul Constantin Necula, consilier misionar și de imagine al Mitropoliei Ardealului.

Potrivit acestuia, "postul nu e un post vegan în modul vegan al acțiunii". "Dincolo de a nu mânca și a nu bea, înseamnă a te așeza în liniștea lui Dumnezeu. Nu în ultimul rând nu este o obligație de serviciu, postul este o bucurie. Este un mod al lui Dumnezeu de a se face cunoscut oamenilor și de a-i face pe oameni să înțeleagă adevăratul ritm al vieții. Apoi, una dintre propunerile pe care putem să o facem liniștiți în timpul postului este să vorbim mai puțin, să muncim mai atent, să ne iubim mai cu grijă, să fim un pic mai atenți la tot ceea ce Dumnezeu ne-a dăruit, pentru că, până la urmă, nu vine chiar totul din construcția financiară a lumii, ci și din partea morală a lumii", a spus părintele.

El a adăugat că postul nu trebuie fie confundat cu o obsesie a mâncării.

Mai multe articole despre:
preot ortodocşi constantin necula