MENIU

Preot amendat pentru că a lipit afișe pro-referendum

Preotul Vasile Păvăleanu, parohul Bisericii „Sfântul Ioan Botezătorul“ din Piatra-Neamţ a fost amendat de polițiști pentru că a lipit afișe pro-referendum în scările blocurilor, potrivit Realitatea de Neamt.

Afișele sunt personalizate, cu antetul parohiei, iar în mesaj oamenii sunt îndemnați să meargă la referendum și să voteze „DA". Ele au fost puse încă de săptămâna trecută, iar în urma unei sesizări, polițiștii l-au identificat și l-au amendat pe preot cu 1500 de lei.

„În urma unei sesizări, primite la nivelul IPJ Neamț, colegii din cadrul Poliției Municipiului Piatra-Neamț s-au deplasat în zona indicată unde au găsit afișele electorale lipite. Au identificat persoana în cauză, un bărbat de 51 de ani din Piatra-Neamț, care a fost sancționat contravențional conform legii 208/2015, cu suma de 1500 de lei." – ne-a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț, Robert Costan.

Preotul Păvăleanu consideră că acest demers nu reprezintă o campanie electorală și că nu a încălcat nicio lege.

„Ceea ce facem noi nu o considerăm campanie electorală, ci o misiune, pentru că este vorba despre o problemă de credință nu o problemă politică. Am și spus-o în Bisercă în vreo două-trei duminici, a merge la vot și a vota „DA" egal „cred în Dumnezeu". A nu merge la vot înseamnă „eu nu cred în Dumnezeu", pentru că e o problemă de credință și Dumnezeu a rânduit ce se dorește a se modifica în Constituția României.

Inițiativa aparține mitropolitului dar la parohia noastră noi ne-am organizat și nu am pus afișele pe care le-am primit prin Protopopiat, de la Coaliția pentru Familie, noi am vrut să ne asumăm răspunderea și am făcut afișe personalizate, cu antetul parohiei. Am scris următorul conținut: „În numele lui Dumnezeu și întru demnitatea poporului român, votați la referendum DA". În josul paginii ne-am semnat, preot Vasile Păvăleanu și preot Mircea Ursache. Afișele le-am așezat la fiecare scară, în blocuri, numai în parohia noastră, în general având acceptul locatarilor care sunt enoriașii noștri.

Mai multe articole despre:
referendum